Mama victimei ucigaşului cu Ferrari: „Este o victorie amară. Ar fi trebuit să primească mai mult”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aurelia Grămescu, mama tânărului ucis de Adrian Cocoană, a găsit dreptatea după trei ani de procese în care a „bătut” drumul Timişoara-Craiova.

Cu lacrimi în ochi, mama tânărului omorât de ucigaşul cu Ferrari spune că decizia magistraţilor de la Craiova este de bun/simţ, dar Cocoană ar fi trebuit să primească o pedeapsă mai grea. „Mi se pare o decizie de bun/simţ, deşi, fiind vina exclusivă a lui Cocoană, ar fi trebuit să primească mai mult, dar având în vedere antecedentele justiţiei craiovene, mă bucur că au reuşit să creeze un precedent în astfel de cazuri. A trebuit să se ducă fiul meu şi mulţi alţii înainte ca să se înţeleagă că aceşti oameni trebuie să meargă şi la închisoare, nu să primească numai pedepse cu suspendare”, a spus Aurelia Grămescu.

Mama victimei ucigaşului cu Ferrari a avut un mesaj şi pentru cel care i-a ucis fiul. „Îi transmit să îşi ispăşească puţinii ani pe care i-a primit, să se căiască şi, când iese, sper să fie un om mai bun, să înţeleagă ce a făcut şi să poată să îmi ceară măcar atunci iertare, uitându-se în ochii mei. Apoi se poate duce pe insule să sărbătorească până la sfârşitul vieţii. Pe Cocoană senior îl consider autorul moral a ce s-a întâmplat pentru că l-a încurajat. Este o victorie amară, pentru că eu nu o să stau cu fiul meu la masă de sărbători”, a mai spus Aurelia Grămescu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite