MAE infirmă zvonurile sirienilor din Timișoara: cele două fete din Hula sunt în viață!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Informațiile lansate Ziad al Masalmeh (cu portavoce) sunt false
Informațiile lansate Ziad al Masalmeh (cu portavoce) sunt false

Informaţia lansată de comunitatea siriană din Timişoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe data de 25 mai este falsă, potrivit Mediafax.

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui Băsescu, a declarat că cele două femei despre care comunitatea siriană din Timișoara susținea că au murit în bombardamente sunt în viață. MAE precizează că nu se confirmă informaţia privind presupusul deces al celor două tinere de cetăţenie română în incidentele de la Hula, Ambasada României la Damasc reuşind să ia legătura telefonic cu tatăl celor două tinere, care a confirmat că acestea sunt în viaţă.

"Sunt în măsură să afirm că informaţia lansată de comunitatea siriană din Timişoara potrivit căreia două românce ar fi murit în timpul atacurilor care au avut loc în Hula pe 25 mai este falsă, iar cele două femei se află în viaţă
", a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.
De asemenea, el a arătat că Administraţia Prezidenţială face apel la organizaţiile siriene din România să nu lanseze informaţii false cu scopul de a-şi exprima convingeri politice.

"Ambasada României din Republica Arabă Siriană este în măsură să acorde asistenţă celor aproximativ 14.000 de cetăţeni români aflaţi pe teritoriul Siriei”, a mai declarat Bogdan Oprea.

Informația despre moartea celor două timișorence, care au plecat la tatăl lor în Siria, a fost lansată de Ziad al Masalmeh, vicepreședintele Ligi Siria Liberă din Timișoara. “Fetele au murit în urma bombardamentelor de la Al Houla. Am primit confirmarea de la Ambasadă. Cele două au plecat la tatăl lor, anul trecut. Au locuit la Timișoara, în zona complexului studențesc”, a declarat, vineri, Ziad al Masalameh.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite