Luna martie aduce facturi umflate la căldură. Aşa vor fi următoarele 10 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din această lună, pe lângă sumele afişate la panou, factura la căldură include şi sumele pe care locatarii trebuie să le plătească din urmă din cauză că nu s-a putut scumpi căldura cu un an mai devreme. Pentru cei care nu vor să plătească este o singură soluţie: instanţa.

Această perioadă din an este cu siguranţă cea mai grea pentru locatarii care se încălzesc de la Colterm. Dacă până acum, o parte din facutră era plătită în avans din vară, de acum căldura se plăteşte integral pentru luna care a trecut, iar pentru un apartament cu trei camere poate depăşi 350 de lei. La toate acestea se adaugă diferenţele care nu au fost încasate în perioada în care a fost procesul deschis împotriva scumpirii căldurii. Colterm nu renunta la ideea recuperării banilor şi introduce sumele în facturile din această lună. „Mergem înainte şi vedem cine o vrea să plătească şi cine nu”, a spus managerul Colterm, Aurel Matei. 

OPC nu poate interveni

Timişorenii care nu vor să plătească nu au altă soluţie decât să meargă în instanţă. La OPC nu pot să reclame nimic pentru că instituţia nu este abilitată să intervină. „Sunt raporturi contractuale între două persoane juridice şi în astfel de situaţii noi nu putem interveni”, a explicat şeful OPC Timiş, Marinela Iliaş. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, Petru Olariu le recomandă asociaţiilor să nu plătească şi să meargă în instanţă. „Se încalcă contractul semnat în vară în care au spus care este preţul căldurii. Fiţuica pe care o trimit ei acum e zero”, a spus Petru Olariu. Facturile vor „curge” către asociaţii începând cu data de 10. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite