Timişoara:(VIDEO) Lucrările de pe canal riscă să se înece la mal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curăţarea canalului trebuie terminată până la sfârşitul anului,  dar în acest ritm, lucrările vor fi prelungite şi anul viitor.

Curăţarea Begăi a început în urmă cu şase luni, cu mult fast şi cu un optimist care l-ar fi făcut pe orice timişorean să viseze frumos la ziua când ambarcaţiunile de agrement vor reveni pe canal. Pentru aceste lucrări s-a obţinut şi o finanţare europeană, care ar putea fi pierdută pentru că autorităţile de la Bucureşti întârzie să dea banii care reprezintă contribuţia părţii române în acest proiect.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 17 milioane de euro, din care 80% sunt fonduri asigurate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar 20% este contribuţia Guvernului României.

Firma lucrează pe banii ei

Până acum partea română nu a dat nici măcar 10% din banii pe care i-a angajat în acest proiect,  lucru fără de care instituţiile europene nu ar fi acceptat să aloce finanţarea.

„Banii de la Banca Europeană sunt aprobaţi, dar Guvernul nu are bani pentru contribuţia de 19 % de care este nevoie pentru primirea banilor. În ritmul acesta, lucrările nu vor fi terminate la sfârşitul anului”, a spus şeful Direcţiei Apelor Banat, Titu Bojin. „Lucrăm în continuare până primim noi semnale. Chiar azi dimineaţă am vorbit cu domnul director şi a virat banii pentru combustibil”, a spus şeful de şantier, Filip Condrat. Acesta a mai spus că lucrările sunt în întârziere cu trei săptămâni, decalare care se poate recupera.

Flota de pe Bega este formată din şase şalupe
Ideea de navigaţiei pe Bega  s-a concretizat repede în Timişoara. Oamenii cu bani şi-au cumpărat şalupe cu care „gonesc” pe râu. Unul dintre proprietarii de barcă este Adrian Cocoană, cel care în urmă cu mai bine de jumătate de an a omorât cu maşina un tânăr care circula pe trotuar. Cocoană a rămas fără permis, motiv pentru care s-a refugiat pe Bega. Cu şalupele se mai plimbă încă doi timişoreni, caiaciştii de la clubul sportiv şi muncitorii care curăţă râul.

image

În ritmul acesta, lucrările nu vor fi terminate la sfârşitul anului

image

, Titu Bojin, şeful Direcţiei Apelor Banat

Încărcarea nămolului în Bega:


Drumul nămolului din Bega de la Michelangelo în Freidorf:

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite