Lotul de vameşi şi poliţişti corupţi de la Moraviţa ajunge în faţa instanţei UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi are loc o nouă înfăţişare în lotul vameşilor şi poliţiştilor de frontieră de la Moraviţa. Cel mai probabil, la fel ca la ultima înfăţişare, judecătorii vor acorda un nou termen, mai ales că nu toţi vameşii şi poliţiştii de frontieră şi-au ales avocaţi.

UPDATE, ora 11.40

Următorul termen a fost stabili pentru data de 18 octombrie, când judecătorii trebuie să stabilească dacă lotul 1 şi lotul 2 vor fi conexate. Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt mici, mai ales că există diferenţe mari între acuzaţiile aduse inculpaţilor din cele două loturi.

UPDATE, ora 11.10

Mai mulţi avocaţi şi mai multe rude ale inculpaţilor au fost daţi afară din sala de judecată pe considerentul că sala a fost arhiplină. Pe toată durata procesului, uşile sălii de judecată au fost deschise, fiind un dute-vin-o continuu. Astfel, avocaţii au putut urmări evoluţia procesului şi de pe holurile instituţiei. 

UPDATE, ora 10.00

La ultimul termen, judecătorii le-au dat la dispoziţie vameşilor şi poliţiştilor de frontieră două luni în care să stabilească dacă recunosc faptele de care sunt acuzaţi de procurorii DNA. În situaţia aceasta, vor avea parte de procedura simplificată şi vor beneficia de reducerea pedepsei cu o treime. Decizia amânării judecăţii cu două luni a fost luată şi pentru ca avocaţii să aibă timp să studieze dosarul şi să îşi pregătească apărarea.

În total, în faţa judecătorilor, vor apărea 69 de persoane, care fac pare din primul lot de la Moraviţa.

Rămâi pe timisoara.adevarul.ro pentru mai multe detalii de la proces!

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite