"Leii din Banat" au muşcat mortal din ardelenii de la U Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

BC Timişoara a învins lejer U Mobitelco Cluj, cu 71-53, în etapa a sezonului regulat. Cel mai bun jucător a fost Milos Pesici, care a revenit la Timişoara tocmai de la echipa ardeleană.

A fost nevoie de revenirea fostului jucător, Milos Pesici, pentru ca BC Timişoara să aibe din nou faţă de echipă campioană. Sârbul a schimbat total jocul „Leilor din Banat”, care au învins, aseară, cu 71-53, U Mobitelco Cluj, în etapa a 11-a a sezonului regulat al Diviziei A.

Primul sfert a revenit echipei bănăţene cu 19-17, iar partea secundă a început cu dominarea categorică de trupa lui Petricevici, care s-a distanţat la 11 puncte. Până la pauza mare, oaspeţii au revenit în joc, au redus din handicap, iar taleba a arătat 33-29. Repriza a treia a fost câştigată lejer de BC Timişoara, tabela arătând un neverosimil 53-38. Scorul final, 71-53 a fost stabilit de către Nenad Markovic, cel mai prolific marcator al acestei partide.

"Este o victorie de care aveam nevoie, dar nu înseamnă că în acest moment totul este rezolvat. Acest succes ne oferă mai mult optimism. Dacă nu era acest public n-am fi reuşit să ducem la capăt această victorie frumoasă, cu toate că am jucat bine", a spus tehnicianul Dragan Petricevici.

Iată cei mai buni marcatori: Markovic (22), Covington (20), Miskovic (15), Păltinişanu (12) pentru BCT, respectiv Cuic (17), Dykes (12), Krstanovic (7), Thompson (7).

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite