La Timişoara s-a inaugurat catedrala ochilor şi urechilor: "Mall-ul este catedrala poşetelor" (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sala Barocă străluceşte ca în vremurile bune
Sala Barocă străluceşte ca în vremurile bune

Timişoara se recuperează cultural. După refacerea şi redarea circuitului turistic al Bastionului Terezia a fost rândul inaugurării Sălii Barocă din cadrul Muzeului de Arte. Vor urma lucrările de la Castelul Huniazilor.

Sala Barocă din incinta Muzeului de Arte a însemnat ceva în perioada Imperiului Austro-Ungar. Recondiţionarea sălii a durat mai bine de trei ani, iar arhitecţii s-au folosit de imagini vechi pentru a păstra originalitatea. În acestă sală, au susţinut concerte renumiţi muzicieni precum Franz Liszt, Johannes Brahms sau George Enescu.



Mall-ul este catedrala poşetelor, aici va fi catedrala ochilor şi urechilor. Aici vor avea loc expoziţii şi concerte. O să am probleme cu somnul din cauza că nu ştiu cum vom putea onora toate evenimentele care ar trebui sa se întample aici. Sala Barocă va fi polul de atracţie a manifestărilor culturale. Vom aduce şi un pian. Timişoara a recăpătat o sală superbă care, cândva a fost vie în acest spirit”, a spus Marcel Tolcea, directorul Muzeului de Arte.



Vezi galerie foto cu Sala Barocă

Prima manifestare găzduită în Sala Barocă va fi expoziţiai Margaretei Sterian, a cărui vernisaj va avea loc pe 4 decembrie.



Urmează Castelul Huniazilor

Consiliul Judeţean a investit în Palatul Baroc, în ultimii patru ani, 3,3 miliarde lei vechi. “Este un eveniment important pentru Timişoara. Am dorit să putem inaugural această sală de Ziua României. Putem spune că Timişoara are acum un centru cultural. Am început cu Bastionul, am venit spre Muzeul de Arte, iar acum urmează Castelul Huniade”, a declarat Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Lucările reabilitare la Castelul Huniazilor vor începe la anul şi va costa aproximativ 8 milioane de euro.

Sala Barocă
Sala Barocă
Sala Barocă
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite