Juniorii alb-violeţi, eliminaţi de Dinamo din semifinalele Campionatului Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de juniori republicani (sub 18 ani) de la "Poli" Timişoara a părăsit Campionatul Naţional pentru categoria respectivă după ce a pierdut meciul de pe teren propriu cu Dinamo, 0-2. În tur, rezultatul a fost 1-1.

Elevii lui Cristian Contescu nu au reuşit să repete jocul bun din repriza a doua a meciului din deplasare şi au părăsit competiţia câştigată anul trecut de colegii lor mai mari. Raphael Stănescu a înscris două goluri pentru "câini", iar alb-violeţii nu au mai găsit resursele de a reveni, mai ales că unul dintre cei mai importanţi oameni, fundaşul central Sorin Oberşterescu, a părăsit terenul accidentat după doar un sfert de oră de joc.

"Miza partidei şi tracul şi-au spus cuvântul, iar accidentarea lui Oberşterescu a contat de asemenea foarte mult. Per ansmablu sunt mulţumit de băieţi, şi-au depăşit condiţia. Sunt o echipă frumoasă, însă e prima oară când ajung la un turneu final, şi asta s-a văzut. Consideră că merită în continuare investit în ei, pentru că mulţi pot ajunge jucători la echipă de prima divizie", a spus după meci antrenorul gazdelor, Cristi Contescu, fost jucător la Poli în anii '90.

Primul gol al oaspeţilor, înscris după o fază bâlbâită în careul timişorenilor, a fost contestat de cele câteva sute de spectatori prezenţi pentru că mingea nu a depăşit linia porţii. "Nu mai contează acum, am înţeles că n-a fost, însă din unghiul din care priveam eu nu am văzut", a declarat Contescu. Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă de Istvan Kovacs.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite