Jucătorii bănăţeni sunt super-motivaţi pentru meciul cu Dinamo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotbaliştii de la „Poli” sunt conştienţi de importanţa meciului cu Dinamo pentru proprii suporteri. Jucătorii ştiu că fanii vor crea o atmosferă senzaţională şi vor să-i răsplătească cu prima victorie împotriva „câinilor” după aproape 13 ani.

Odată cu apropierea partidei programate luni seara, tensiunea începe să crească la Timişoara. Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău încearcă să se automotiveze înaintea uneia dintre cele mai importante partide ale sezonului. „Toată lumea îşi doreşte să câştigăm meciul cu Dinamo, iar noi suntem mai motivaţi decât de obicei să obţinem victoria. Ştiu ce înseamnă un meci cu Dinamo la Timişoara şi am mai jucat împotriva lor până acum, dar încă nu am apucat să evoluez pe acest stadion împotriva dinamoviştilor. Cred că va fi o atmosferă extraordinară şi sper să răsplătim, de această dată, suporterii cu o victorie”, a spus Alexandru Curtean, jucătort titular în singura victorie a bănăţenilor împotriva lui Dinamo în ultimii 12 ani, sezonul trecut, în Cupa României.


Setaţi pe victorie


Alex Curtean este conştient de valoarea adversarului, însă nu acceptă un rezultat negativ. „Dinamo, tot timpul, a fost o echipă puternică, la care au evoluat jucători de valoare, mai ales din punct de vedere individual. Sper să fim şi noi în vână şi să reuşim rezultatul pe care ni-l dorim”, a declarat tânărul jucător al timişorenilor.


Dorin Goga vrea să le facă pe plac suporterilor şi este de părere că echipa s-a pregătit excelent înaitnea partidei cu Dinamo. „De două săptămâni pregătim acest meci şi ştim că suporterii îl aşteaptă tot anul. Vom încerca să le facem pe plac. Nu luăm în calcul decât victoria, pentru că asta ne dorim cu toţii. Dinamo a arătat şi în meciul de cupă că este o echipă puternică. Noi le vom studia slăbiciunile şi vom acţiona acolo unde ştim că se descurcă mai greu”, a spus jucătorul bănăţenilor.


Goga regretă că anul trecut suporterii au fost dezamăgiţi în campionat şi speră că de această dată el şi colegii săi le vor răsplăti susţinerea necondiţionată cu o victorie împotriva rivalilor. „Cred că atmosfera va fi la fel ca şi anul trecut, va fi meciul cu cei mai mulţi spectatori, însă nu vrem să se repete şi rezultatul de atunci. De data asta trebuie să învingem noi”, a mai spus Dorin Goga.


Altfel, interesul spectatorilor pentru acest meci este foarte mare, biletele scoase pe piaţă ieri vânzându-se ca pâinea caldă. Oficialii de la „Poli” se aşteaptă la aproape 30.000 de spectatori luni seara, pe stadionul „Dan Păltinişanu”.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite