Jandarmeria pierde procese cu „huliganii” timişoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform statisticii autorităţilor, „Poli” Timişoara are cei mai mulţi suporteri „interzişi” pe stadioane, majoritatea în urma incidentelor de la finala Cupei de anul trecut. Statistica este, însă, înşelătoare, pentru că o mare parte dintre fani au contestat sancţiunile şi au câştigat prima înfăţişare a proceselor.

Finala dintre CFR Cluj şi „Poli” Timişoara a fost întreruptă minute bune din cauza incidentelor dintre suporterii timişoreni şi forţele de ordine. Câţiva fani au intrat chiar pe teren, în timp ce o parte dintre cei rămaşi în tribună au rupt scaune şi le-au aruncat spre responsabilii cu securitatea. Jandarmeria a hotărât să evacueze tribuna în care se aflau bănăţenii, cu toate că acolo se aflau femei, bătrâni şi copii.

67 de suporteri timişoreni au primit interdicţie odată cu intrarea în vigoare a „legii Dragomir”, acum aproape trei ani, iar 62 dintre ei au primit această sancţiune după incidentele de la finala Cupei României de anul trecut, de la Tg. Jiu. Aproximativ 55 de contestaţii au fost depuse, iar cam jumătate au fost câştigate în primă instanţă.

Procese verbale greşite

Aproximativ 300 de timişoreni au fost reţinuţi atunci de forţele de ordine, fiind amprentaţi şi introduşi în baza de date, iar peste 100 au primit interdicţie sau amendă. „A fost un caz de proces verbal la o fată de 13 ani, în care se spune că a rupt şi a aruncat cu scaune în forţele de odine. A fost un om de peste 70 de ani care a primit interdicţie. Cunosc un suporter de peste 50 de ani care era operat de curând şi nu avea să facă efort fizic de niciun fel, dar a primit avertisment. A fost un băiat de nouă ani care a fost dus împreună cu tatăl său la secţie”, a povestit Titus Gyuris, unul dintre cei aflaţi în tribună la Tg. Jiu.

„Am fost cu un prieten la proces, 600 km dus-întors, iar acolo nu mergea CD-ul cu proba video depusă de către Jandarmerie. Judecătorul nu a vrut nici măcar să audieze martorii, ca să nu mai venim altă dată. Ne-a trimis pe toţi acasă şi n-a vrut să-i ridice interdicţia de un an pe care o avea. Ulterior, acel prieten a câştigat contestaţia”, a mai spus suporterul timişorean.

În plus, multe dintre procesele verbale întocmite conţineau greşeli flagrante. „Majoritatea proceselor verbale puteau fi atacate pe formă. Adică au fost întocmite cu greşeli care pot fi sancţionate în instanţă, în mod normal. Procesul meu verbal era întocmit în data de 13 iunie, ziua meciului, la ora 0 şi 10 minute. Adică cu 20 de ore înainte de meci”, a declarat Gyuris. Mulţi dintre cei care au fost doar amendaţi au preferat să plătească jumătate de sumă în 48 de ore, chiar dacă puteau câştiga în instanţă, amenda fiind o cheltuială mai mică decât drumurile la Tg. Jiu pentru înfăţişările la proces.

Şicane şi provocări înainte de meci

La toate întrebările ulterioare evenimentelor, răspunsul Jandarmeriei a fost acelaşi: s-a acţionat conform procedurilor. Însă timişorenii au multe exemple care contrazic acest lucru. „De la intrare au început şicanele. Le puneau pe fete să-şi golească poşetele, unui prieten i-au confiscat cutia cu medicamente. Când au venit spre noi, o prietenă a auzit ordinul: fiecare jandarm să reţină doi timişoreni, din aceia cu bluze sau tricouri negre cu Timişoara pe spate. Nu mai conta dacă au făcut ceva sau nu”, a spus Adi Sânmărtinean. „Am văzut femei gravide în tribuna aia, persoane în vârstă. Cunosc personal artişti, medici, avocaţi, directori de bancă, jurişti, oameni de toate categoriile care şi-au luat gaze şi bastoane fără nicio vină. O fetiţă de 13 ani a primit un scut în piept, avea o vânătaie de peste 20 de centimetri”, şi-a amintit suporterul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite