EXCLUSIV: Stalin este dat afară din casă de Primăria Timişoara pentru că nu are bani de chirie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tizul dictatorului Iosif Stalin locuieşte de peste trei decenii într-un apartament închiriat de la Primăria Timişoara şi urmează să fie evacuat pentru că nu are bani de chirie. Primăria Timişoara s-a judecat cu Stalin timp de un an şi jumătate, iar judecătorii au decis zilele trecute, prin sentinţă definitivă  şi irevocabilă, să-i rezilieze contractul de închiriere.

Timişoreanu Iosif Stalin Bălteanu, de 56 de ani, locuieşte împreună cu soţia şi cei doi copii într-un apartament aflat la etajul patru într-un bloc de pe Calea Girocului din Timişoara. Stalin urmează să fie evacut din casă de Primăria Timişoara, instituţie care l-a dat în judecată ca să îi rezilieze contractul de închiriere încheiat cu el în 1979.

Stalin a fost dat în judecată


„Contractul a fost încheiat în februarie 1979 între ICRAL (n.r. - o societate a primăriei) şi Iosif Stalin Bălteanu, iar acesta nu şi-a achitat chiria, drept pentru care solicităm rezilierea contractului", se arată în cererea de chemare în judecată a Primăriei Timişoara, înregistrată la Judecătoria Timişoara în decembrie 2008.

Stalin a pierdut procesul pe fond la Judecătoria Timişoara, iar în aprilie 2010 a pierdut şi recursul la Tribunalul Timiş. Astfel rezilierea contractului dintre Primărie şi Stalin a fost dispusă prins sentinţă definitivă şi irevocabilă.

CLICK PE POZA PENTRU GALERIE FOTO!


Are datorii la chirie şi la întreţinere


Iosif Stalin a ajuns în acestă situaţie disperată cu toate că avea de plătit o chirie lunară modică de câteva zeci de lei, pentru apartamentul cu două camere în care locuieşte alături de soţie şi cei doi fii ai săi. Iosif Stalin Bălteanu nu a plătit chiria luni în şir, acumulând o datorie de 1.500 de lei.

Iosif Stalin are datorii de 2.600 de lei la întreţinere, potrivit sentinţei prin care Tribunalul Timiş i-a reziliat contractul.

Stalin: "Am unele probleme financiare"

Iosif Stalin s-a plâns judecătorilor că nu are bani şi a cerut acestora să-i permită să plătească în rate chiria restantă. Contactat de reporterii Adevărul de Seară din Timişoara, Stalin a spus că nu doreşte să comenteze situaţia în care se află. „ Am unele probleme financiare. Lucrez de 30 de ani la o fabrică, care când îmi dă de lucru, când nu, în funcţie de comenzi. Nu pot să vă spun mai multe. Eu sunt mândru că mă cheamă Iosif Stalin", a spus Iosif Stalin, tizul dictatorului sovietic (foto dreapta) .

image
image
Stalin
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite