Ioan Holender este omagiat la Timişoara în cadrul unui spectacol de gală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena va fi omagiat, sâmbătă, la Timişoara în cadrul unui spectacol de ţinută. Pe scena Sălii Capitol a Filarmonicii Banatul vor concerta şi cei doi copii ai maestrului, Alina şi Liviu Holender.

Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, funcţie ocupaă timp de 19 ani, va fi omagiat la Timişoara în cadrul unui spectacol de ţinută. Cetăţean de onoare al Timişoarei, Holender va avea parte de acest eveniment la un an de la concertul de adio organizat la Viena.

În iunie 2010, pe scena Staatsoper, 52 de artişti faiomoşi au cântat, timp de peste şase ore, arii din 38 de opera celebre, sub bagheta a 12 dirijori. “A fost pentru prima dată în istoria celor 145 de ani de istorie când s-a făcut un concert de adio pentru un director. Toţi artiştii au venit să cânte pe gratis”, a spus Ioan Holender, care a lăsat un buget de aproape 12 milioane de euro Operei din Viena.
 
“Ioan Holender şi invitaţii săi” va aduce sâmbătă seara, de la ora 19.00, în faţa timişorenilor, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, solişti care au făcut carieră pe marile scene ale lumii, dar şi actori de la Teatrul Naţional din Timişoara, Teatrul German şi Teatrul Maghiar “Csiky Gergely”.

Printre invitaţii speciali al evenimentului se numără Simina Ivan şi Anita Hartig, de la Opera din Viena şi Theodor Ilincăi, de la Metropolitanul din New York.

În cadrul spectacolului vor urca pe scenă şi Alina şi Liviu Holender, cei doi copii ai maestrului Ioan Holender, de 13 şi 19 ani, care au pregătit un recital din Bach.

Film despre viaţa lui Holender

Vineri, de la ora 20,00, în Piaţa Operei va avea loc o seară de film dedicată lui Ioan Holender. Bănăţenii vor putea urmări filmul „Holi”, despre viaţa lui Ioan Holender, dar şi secvenţe din spectacolul de gală care a avut loc în urmă cu un an la Viena.

După ce a condus timp de 19 ani Opera de Stat din Viena până la 31 august, Ioan Holender a acceptat funcţiile de consilier artistic la operele din Tokyo şi Budapesta, precum şi la Metropolitan Opera din New York.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite