Investiţie de un milion de euro pentru soluţii care să scape zonele miniere de poluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană finanţează un proiect de cercetare care se va desfăşura la Universitatea de Vest din Timişoara. Zeci de specialişti în chimie, biologie, geografi şi geologi vor studia cazurile minelor închise în Banat şi în Serbia, dar care încă poluează, şi vor propune soluţii pentru înlăturarea acestor urmări.

Specialiştii care vor fi implicaţi în acest proiect vor studia în special zonele din Caraş-Severin în care au fost mai demult mine.
"Proiectul este orientat pe evaluarea gradului de poluare al apelor uzate miniere prin comparaţie cu apele din judeţul Caraş-Severin unde exploatările miniere sunt deja închise. Se urmăreşte prezenţa sau absenţa de metale grele sau alţi poluanţi organici, anorganici în apele uzate şi o analiză a modului în care această poluare afectează întregul ecosistem în aceste domenii", au anunţat reprezentanţii Universităţii de Vest despre unul dintre obiectivele acestui proiect.
Pentru rezultate mai bune şi care să fie relevante, la cercetări vor participa atât români, cât şi sârbi. Ei au avut deja o primă întâlnire în care au stabilit ce vor face în perioada următoare.

Rezultatele specialiştilor vor fi publicate în reviste de specialitate internaţionale şi vor fi promovate la conferinţe internaţionale.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite