INTERVIU Marius Giura, organizatorul „Gărâna Jazz Festival“: „Aşa văd eu Gărâna, cu oameni de calitate, preocupaţi în aceeaşi măsură şi de jazz, şi de carte, şi de pictură”

Marius Giura este organizatorul Festivalului de Jazz de la Gărâna

Publicul de jazz din ţară şi de peste hotare îşi dă întâlnire şi în această vară în Poiana Lupului, în perioada 12-15 iulie, la cea de-a  şaisprezecea ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Organizatorul evenimentului vorbeşte, într-un interviu, despre programul ediţiei, dar şi depre influenţa faestivalului asupra tinerilor.

Care sunt numele forte care vor urca pe scena festivalului în această vară?

De obicei structuram festivalul cu artişti din trei categorii. Câţiva de linia întâi de afară, câţiva de linia a doua de afară şi artiştii români. De data asta, aşa-zişii artişti de linia a doua sunt practic tot de linia întâi. Sunt zile când am trei supervedete, cum e ultima zi, spre exemplu. Atunci este fabulos. Dar şi în prima zi capul de afiş este John Scofield, chitarist american de mare clasă şi notorietate. Alt cap de afiş este Dave Holand, un basist mare de tot care are în formulă alţi câţiva meseriaşi, spre exemplu chitaristul Kevin Eubanks - care apărea în show-rile lui Jay Leno.

Toată formula e, de fapt, extraordinară. Din The New Dave Holland Band mai face parte Eric Harland, care e în mod obişnuit bateristul lui Charles Lloyd. Apoi e o formulă care există de vreo 20 şi ceva de ani, grupul lui Marc Ribot, „Los Cubanos Postizos", în care apare şi un percuţionist de talie modială, Horacio „El Negro" Hernandez.  E un proiect pentru cei care agreează stilul latino. După aceea ar mai fi Bugge Weseltoff, unul din cei mai originali pianişti ai lumii, care îl are ca invitat pe Erik Trufazz, trompetist francez de mare clasă. Se adaugă şi un cotrabasist portughez, Carlos Bica, foarte bine cotat în jazz-ul actual. Pe scenă vor mai urca un grup german, Edgar Kneckht Quartet, şi un grup din Elveţia, Brink Man Ship, care îl are ca invitat pe Nils Petter Molvaer.

La capitolul muzicieni români?

De sorginte românească este trio-ul olandez al lui Eugen Gondi, cel mai mare baterist pe care l-am avut vreodată, timişorean şi el, apoi Emy Drăgoi and Jazz Hot Club de Roumania, o formulă oarecum gipsy. Emy Drăgoi e unul dintre marii acordeonişti ai lumii. Galliano îl apreciază în mod deosebit. El e stabilit în Franţa, iar muzicienii cu care va cânta sunt adunaţi din Bucureşti. O să vină, probabil, Iordache, dar nu este încă sigură formula în care va cânta. Apoi mai e grupul Guilty Lemon, din Sibiu, o trupă care a luat premii la festivaluri studenţeşti. Tot la categoria români vor fi Mario & The Teachers, care anul trecut au avut ghinionul unei ploi cumplite, la unu noaptea. Doar eu şi încă vreo câţiva spectator i-am văzut. Ar mai fi un nume foarte important şi foarte drag tinerilor, Portico Quartet, din Anglia, în mare vogă în momentul de faţă. Sunt pe val. Cântă un soi de jazz de frontieră, cu free şi cu world.

Preţul biletelor a fost stabilit?

Nu  încă, dar probabil va fi undeva la 60 de lei pe zi, iar abonamentul 200 de lei. Nu pot să cresc preţul, pentru că Gărâna e un festival foarte scump. În primul rând, vin foarte multe familii cu copii, ei trebuie să-şi plătească cazarea, masa, drumul. Dacă le-aş mai cere şi eu un milion şi ceva, cât ar merita un bilet, n-ar mai veni sau i-aş pune într-o situaţie delicată.

Locurile de cazare din zonă s-au ocupat deja?

Din câte ştiu eu, în Gărâna nu mai sunt locuri de cazare. Lucrul acesta se întâmplă de vreo şapte ani şi e normal pentru această perioadă. Se va mai găsi probabil cazare în Văliug, în Crivaia. Mai este varianta cu cortul.

De ploaie ce ştiţi?

Am mutat festivalul cu o săptămână mai repede, să scap de Sfântul Ilie. (Râde)

Nu ştiu dacă scăpaţi, e deja o tradiţie a festivalului!

Într-adevăr! Pe mine nu m-ar enerva ploaia, pentru că deja ţine de festival, dar mă enervează că în preajma festivalului apar anunţurile cu cod galben. Acelea pur şi simplu panichează lumea. Şi ştii care lume? Pe timişoreni! Ceilalţi oricum vin, dar timişorenii sunt comozi. Oraşul acesta s-a schimbat incredibil în 20 de ani. Au plecat atât de mulţi oameni de calitate încât mie mi-e greu să cred că mai e posibilă o revitalizare a spiritului care zice „Banatu-i fruncea".

Alte evenimente vor mai avea loc în perioada festivalului?

Da, va fi lansat volumul „Gărâna Jazz. Povestea unui festival, a locului şi publicului său“, coordonat de Tinu Pârvulescu. De asemenea, vor avea loc expoziţii de fotografie, de pictură, se vor lansa şi alte cărţi, dar şi discuri, ca în fiecare an.

Aveţi şi alţi invitaţi de marcă, pe lângă muzicienii care vor urca pe scenă?

Vor veni mulţi manageri şi organizatori de festivaluri de afară. Am invitat şi un reporter-fotograf de la „All About Jazz Italia“, care e foarte bine cotat în lume, Luca Vitali.

Care e motivaţia unori mari muzicieni pentru a participa la un festival de mai mică anvergură?

Exotismul. Dincolo nu se întâmplă festivalurile aşa. Poţi să fii Fitzgerald, în momentul în care cobori de pe scenă nu te mai bagă nimeni în seamă. Aici toată lumea are grijă de artişti, vrei să mănănci?, vrei să vezi zona?, în plasezi la prietenii cu ţuici bune, e cu totul altceva.

Nu riscă Gărâna să se tranforme în ceva la modă?

E deja o chestie la modă.

Şi asta este bine sau este rău?

Ce e foarte bine e că nu au fost niciodată probleme. Eu sunt absolut convins că sunt foarte mulţi neaveniţi care vin pentru că dă bine să vii. Dar am avut grijă de fiecare dată să nu aduc artişti care cântă obositor, chiar dacă, muzical vorbind, sunt foarte foarte valoroşi. Sunt dator să nu pun gustul meu în faţă. Nu e nici în favoarea artistului, nici în favoarea publicului, să pui să cânte cineva un free din ăla de-ţi vine să alergi după lame Wilkinson, şi atunci am grijă ca jazzul care se cântă la Gărâna să fie şi o capcană. Există şi melodie, există şi un filon cantabil, chiar comercial poate câteodată, care pur şi simplu atrage puştimea, îi atrage la jazz. Astfel, tinerii devin spectatori câştigaţi pentru jazz. Şi ăsta, de fapt, este scopul. Aşa văd eu Gărâna, cu oameni de calitate, preocupaţi în aceeaşi măsură şi de jazz, şi de carte, şi de pictură, pe care îi doare în cot ce e politic şi de alte lucruri. O oază de calitate. Nu cred că există riscul să degenereze, pentru că, până la urmă, cine vine pentru că dă bine nu mai pleacă de la corturi. A doua oară, aceşti oameni vor veni cu acelaşi dezinteres pentru ce se întâmplă pe scenă.