INCOMPETENŢĂ AMENDATĂ Autorităţile văd drumuri curate. Şeful Poliţiei Rutiere a dat patru amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Străzile Timişoarei în această dimineaţă
Străzile Timişoarei în această dimineaţă

Chiar dacă s-a văzut că firmele de deszăpezire au fost luate din nou „prin surprindere”, autorităţile se comportă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic în oraşul pe care îl păstoresc. Părerea generală este că nu au fost probleme în trafic.

UPDATE: Poliţia Rutieră a amendat Societatea de Drumuri Municipale pentru că nu au intervenit aşa cum trebuie în această dimineaţă. Poliţiştii a aplicat firmei patru amenzi cuprinse între 1.200 şi 6.000 de lei. În acelaşi timp, Retim a transmis un punct de vedere în care arată că în zona de nord, unde trebuie să intervină, nu au fost probleme. „Utilajele noastre au intervenit eşalonat începând cu ora 5,45 cu material antiderapant pe principalele artere de circulaţie şi pe liniile mijloacelor de transport în comun din zona de competenţă. Inclusiv la această oră se află în trafic şi acţionează şase utilaje care împrăştie material antiderapant şi soluţie de clorură de calciu. De asemenea, în zonele podurilor, a intersecţiilor, în pieţe şi piaţete se acţionează încă de dimineaţă cu un efectiv de 119 operatori pentru deszăpezirea manuală. În principalele intersecţii şi în zona podurilor peste Bega există amplasaţi 36 de recipienţi material antiderapant şi clorură de calciu pe care operatorii îl utilizează pentru a menţine trotuarele circulabile în condiţii optime. Faptul că ninge continuu contribuie la îngreunarea activităţii, însă aceasta va continua să se desfăşoare pentru menţinerea carosabilului în condiţii cât mai bune de circulaţie”, a arătat purtătorul de cuvânt al Retim, Livian Hotico.

Incompetenţii înfrânţi de primii fulgi de nea. Străzile Timişoarei sunt „sticlă”

Şoferii care s-au încumetat să circule pe străzile Timişoarei în această dimineaţă au avut parte de o surpriză neplăcută. Sub stratul de zăpadă aşternut pe străzi, se întindea gheaţa, care a fost topită numai de circulaţia maşinilor pentru că firmele au intervenit, ca de obicei, târziu. După ora 07.00, mai multe artere principale, cum ar fi Pestalozzi, bulevardul Revoluţiei sau Pâvan nici nu au fost „călcate de utilaje”.



Cu toate acestea, autorităţile se fac că plouă şi consideră că nu a fost nicio problemă în oraş. Primarul Gheorghe Ciuhandu nu a răspuns la telefon, viceprimarul responsabil de aceste probleme, Sorin Grindeanu, nici atât, iar purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, consideră că s-a ciculat chiar bine. „De lucrat se lucrează, dar se circulă bine în oraş. Mă rog, în condiţii de iarnă, dar se circulă”, a spus Boncea.
CALEA BUZIAŞULUI - CLICK PE POZĂ PENTRU GALERIE FOTO


Societatea de Drumuri Municipale este una din firmele care se ocupă de curăţarea străzilor din Timişoara, mai exact în sudul oraşului. Directorul firmei, Octavian Bulboacă a spus că „în parohia” sa este lună şi bec, nefiind niciun fel de probleme. „Utilajele sunt pe străzi. Pe Calea Şagului am venit la serviciu şi se circulă bine. Utilajele sunt pe trasee, se intervine. Eu zic că nu sunt probleme, depinde cum evoluează vremea în continuare”, a spus şeful de la Drumuri Municipale. Reprezentanţii Retim au promis că o să prezinte o situaţie a intervenţiilor după o solicitare scrisă.

Şeful Poliţiei Rutiere, numlţumit de lucrări


"Utilajele" Retim au curăţat parcarea şefilor din Consiliul Judeţean
Şeful Biroului Poliţiei Rutiere Timişoara, Dumitru Domăşneanu, a ieşit în această dimineaţă pe traseu şi s-a declarat total nemulţumit de intervenţia firmelor de deszăpezire. „S-a dat termen de jumătate de oră pentru a interveni în zonele cu probleme. În caz contrar se vor da amenzi”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Emil Andrei.

Străzile Timişoarei în această dimineaţă
image
Străzile Timişoarei în această dimineaţă
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite