PORTRET: Gabriela Puskas te învaţă cum să-ţi alegi cravata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stilista care a lucrat pentru magazine cu haine de lux precum Neckerman sau Elegance, deţine toate secretele pentru a te îmbrăca impecabil.

PROFIL

Studii: Facultatea de ŞtiinţeEconomice – Universitatea de Vest
Experienţă: A lucrat 7 ani pentru Neckerman, 5 ani pentru Elegance
Familie: Are doi copii: Tamara-Gabriela (23 de ani) şi Marian George (20 de ani)

Gabriela Puskas s-a născut la Satu Mare, însă, de când era studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice de la Timişoara, s-a gândit să se stabileasă în capitala Banatului. Dorinţa ei s-a împlinit în urmă cu aproape zece ani, când, datorită locului de muncă, s-a mutat definitiv aici. „Imediat după revoluţie am început colaborarea cu Neckerman. Ofeream produse din catalog în sistem de comandă. Aduceam marfă din depozitele lor din Germania. Asta a fost prima legătură cu hainele”, povesteşte Gabriela Puskas. 

După experienţa cu mai mulţi producători de haine de lux, stilista a devenit reprezentanta la Timişoara a unui brand de tradiţie în Germania. Gabriela Puskas este specialistă în îmbrăcăminte la patru ace. Spune că noţiunea de stil se află în profundă transformare la scară globală şi este semn social şi oglinda identităţii. „Mulţi oameni nu-şi fac nicio părere despre modul în care aspectul exterior le este apreciat de ceilalţi, ce impresie creăm, în ce măsură inspirăm profesionalism şi calitate. Se ştie că prima impresie contează”, a declarat Puskas.Â

În opinia specialistei, hainele trebuie să scoată în evidenţă ceea ce este atrăgător şi să estompeze ceea ce este neatrăgător. „La un bărbat cu stil, cămaşa este simbolul eleganţei desăvârşite şi piesa de bază din garderobă. O cămasă potrivită poate face impresie şi completează întotdeauna o ţinută impecabilă”, este de părere Puskas.

Specialistă în cravate

Cel mai important accesoriu pentru bărbaţi este, fără îndoială, cravata. Gabriela Puskas este cea mai în măsură să vorbească despre cravate. Aceasta afirmă că nu e suficient să ştii să faci un nod de cravată, pentru a arăta impecabil. „Mulţi bărbaţi stau în faţa dulapului încercând câteva zeci de cravate până să aleagă una. Cel mai important este ca acest accesoriu să fie în ton cu costumul. Putem rezolva problema apelând la asortarea cromatică în primul rând”, spune Puskas.

Una din greşelile care se fac este purtarea cravatelor cu etichete şi inscripţii de firmă. „E important să aibă mai multă discreţie şi să fie de calitate. Eu prefer cravatele simple, cu modele discrete”, adaugă stilista.

Extravaganţă pentru cine îşi permite
Gabriela Puskas nu este de acord cu extravaganţa de a purta cravata cu blugi şi tenişi. „Dacă eşti Brad Pitt poţi să mergi şi în pijama la o petrecere. Pentru acest curaj, trebuie să fi cineva. Trebuie să ai un nume, altfel ai putea fi considerat nebun”, a mai declarat Puskas.

Întrebări şi răspunsuri

Care e primul pas când cumperi o cămaşă?
Cămaşa trebuie probată pentru a afla dacă te simţi bine în ea. Trebuie măsurate mărimea gulerului şi lungimea mânecii. Cămaşa trebuie să fie cu 10-15 cm mai largă decât circumferinţa corpului.

Când vorbim de costum, cum ar trebui să fie acesta?
Ar trebui să stea turnat. Haina trebuie să aibă umerii la locul lor, să nu se încreţească, să nu se adune la piept, să nu se strângă la spate.

Care este cel mai bine îmbrăcat bărbat din România?
Îmi plac Răzvan Lucescu şi Robert Turcescu. Poartă mereu costume impecabile, se vede că sunt cumpărate de afară. Le vin ca şi turnate.

Ce-i place
„Îmi place să trăiesc frumos şi armonios. Îmi place să fac sport: înot, golf, tenis. Le practic pe toate. Merg şi la sala de fitness. La oameni, cea mai importantă este omenia. Cei care au câte ceva de spus, au ceva hobby-uri”, a spus Gabriela.

Ce nu-i place
„Nu îmi plac politica, minciuna şi incorectitudinea. Pentru că sunt pasionată de eleganţă, îmi place să analizez oamenii: nu îmi plac cei care nu au un stil personal, cei care copiază VIP-urile”, a mai declarat Gabriela Puscas.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite