GALERIE FOTO Poli Timişoara - CFR Cluj, un derby care şi-a respectat blazonul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alb-violeţii au oferit spectacol aseară în disputa cu campioana şi rămân neînvinşi pe teren propriu în istoria disputelor cu "feroviarii" ardeleni. CFR a pierdut primul meci în campionat, iar Poli rămâne neînvinsă în acest sezon.

Click AICI pentru o galerie foto de la partida de aseară!

Golurile marcate de Curtean, de două ori, şi Axente au ridicat publicul în picioare, dominaţia totală a timişorenilor fiind recunoscută chiar şi de antrenorul oaspeţilor. Victoria, dar mai ales jocul de aseară le dă bănăţenilor încredere pentru dubla cu Manchester City. "Am dominat-o categoric pe CFR Cluj. Nu ştiu dacă putem vorbi de titlu, obiectivul nostru e calificarea în grupele Ligii Europa", a spus Laszlo Sepsi.

"Cred am fost la toate capitolele peste CFR Cluj, care este o echipă bună, este formaţia campioană, şi-a demonstrat valoarea, dar noi am fost echipa mai bună azi. Oricum, la Timişoara nu se câştigă deloc uşor. Cred că mă simt ceva mai bine decât în sezonul trecut şi sper să nu rămân doar cu acest meci până la finalul campionatului", a spus şi Alex Curtean, omul meciului.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite