Fostul procuror general şi un fost şef din Poliţia Timiş, „zburaţi" de conducerea Universităţii de Vest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorul Universităţii de Vest, Ioan Talpoş, a semnat încetarea contractelor de muncă ale celor doi
Rectorul Universităţii de Vest, Ioan Talpoş, a semnat încetarea contractelor de muncă ale celor doi

Fostul procuror general Petre Dungan (foto jos) şi comisarul şef Viorel Cătuna, fost şef al Poliţiei Judiciare, au fost concediaţi de rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, pentru că sunt şi pensionari şi au şi salariu.

Cei doi „grei" din Poliţie şi Justiţie, care au predat de ani buni la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, au dat în judecată instituţia pentru care au lucat până în decembrie 2009. Atunci ei au fost notificaţi de rectorul Ioan Talpoş, că le-au încetat contractele de muncă. Ambii au acţionat în instanţă Universitatea de Vest.

Viorel Cătuna, care era la catedră din anul 2000, a trecut în avocatură după pensionarea din Poliţie. El a dat în judecată Universitatea de Vest şi solicită plata integrală a salariului pentru anul universitar 2009-2010 şi reîncadarea în muncă. Cătuna susţine că a încercat să se înţeleagă cu rectorul universităţii, însă fără niciun rezultat.

Petre Dungan a fost procuror general la Parchetul Curţii de Apel Timişoara

Fostul procuror Petre Dungan, care a condus timp de 11 ani Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a dat şi el în judecată Universitatea de Vest Timişoara. Dungan, care a fost magistrat timp de 36 de ani, a predat din anul 2005 la Facultatea de Drept, iar acum spune că a fost înlăturat fără ca rectoratul să ţină cont de lege.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite