Fiul fugar al primarului din Deta, reţinut. Poliţiştii susţin că l-au prins, însă avocata acestuia dovedeşte că Bogdan Roman s-a predat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au reuşit astăzi să dea de urma lui Bogdan Roman, fiul cel mare al primarului, fugit după scandalul din noaptea de sâmbătă spre duminică. Bogdan Roman a fost prins la Timişoara.

UPDATE, ora 02.30 După deplasarea la Judecătoria Deta, unde s-a confirmat mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile emis în lipsă pe numele lui Bogdan Roman, tânărul a fost transportat la Timişoara, în arestul IPJ Timiş.

ORA 00.00 Ţiganii tăiaţi la Deta, supuşi la detectorul de minciuni. Ei au picat testul

ORA 23.40 Poliţia nu are niciun merit în prinderea celui mai căutat infractor al momentului. Iată dovada că Bogdan Roman s-a predat

ORA 23.16 Rudele ţiganilor din Deta spun că victimele lui Bogdan Roman au fost date afară din spital

ORA 22.04 În aceste momente, Bogdan Roman a părăsit sediul Poliţiei Timiş, escortat de poliţişti. El a fost urcat într-o dubă de arest şi urmează să ajungă la Judecătoria Deta, pentru confirmarea mandatului emis în lipsă, pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorii au considerat că el est eun pericol social şi că lăsarea lui în libertate ar induce ideea că justiţia nu funcţionează.

ORA 21.46 Reprezentanţii IPJ Timiş au făcut, în urmă cu câteva clipe, declaraţii în legătură cu capturarea fiului cel mare al primarului din Deta.
"Bogdan Roman a fost prins astăzi la ora 20.30. Când a văzut poliţia, tânărul s-a predat. El a fost găsit pe una din străzile din apropierea Pieţei Unirii. Ne-a fost semnalată prezenţa acestuia în acea zonă şi aşa a fost prins. Roman urmează să fie prezentat pentru arestare preventivă pentru 29 de zile. Bogdan Roman era singur", a declarat Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş.

ORA 21.34 "Locul în care s-a aflat Bogdan Roman  în această seară a fost cunoscut dinainte forţelor de ordine", a precizat Andreea Cinteză, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.  Surse din rândul anchetatorilor precizează că poliţiştii aveau informaţii încă din cursul zilei de ieri că Bogdan se va afla în locul în care a fost prins.

ORA 21.17 Bogdan Roman a fost prins în Piaţa Unirii. Fiul Primarului din Deta a fost prins în Piaţa Unirii. Nu se ştie dacă a fost sau nu singur în momentul în care a fost găsit de poliţişti. Un rol important în prinderea lui Bogdan Roman l-au jucat ofiţerii serviciilor speciale, conform Mădălinei Mezdrea, purtător de cuvânt al Poliţiei Timiş. "Bogdan Roman a fost prins în urma unei operaţiuni desfăşurate de Poliţia Timiş, Direcţia de operaţiuni speciale, SRI Timiş şi a altor structuri", a declarat Mezdrea.

ORA 21.05
Bogdan Roman a fost prins şi nu a opus rezistenţă. Tânărul a fost escortat de mai multe echipaje de poliţie la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş unde urmează o audiere ce se poate întinde pe mai multe ore. Anchetatorii trebuie să afle cine l-a ajutat pe Bogdan Roman să se ascundă şi dacă mai există alţi complici în cazul scandaluluid e sâmbătă noaptea din Deta. Indiferent dacă se vor găsi probe noi sau nu, Bogdan Roman trebuie să ajungă şi la Judecătoria Deta, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă care a fost eliberat în lipsă.

Bogdan Roman a fost prins astăzi de poliţişti, după şase zile de căutări. Fiul cel mare al primarului a fost de negăsit din noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când a dispărut fără urmă în urma unui scandal cu membri unui clan concurent, soldat cu trei victime. Tinerii tăiaţi cu sabia în urma bătăii  susţin că gruparea condusă de fiul cel mare al primarului le-a cerut taxă de protecţie. Potrivit fiului cel mic al primarului, arestat deja în acest caz, scandalul ar fi fost provocat de „ţiganii care s-au dat la fetele noastre”.

Fiu de primar: ziua angajat la Agenţia de Plăţi în Agricultură Timiş, noaptea agresor în schimbul unor taxe de protecţie de 8.000 de euro

Victimele derbedeului Bogdan Roman, fiul primarului din Deta: "Am fost tăiţi de faţă cu poliţia". Vezi ce spune şeful Poliţiei Timiş!

Derbedeul Bogdan Roman, fiul primarului din Deta, a terorizat o familie întreagă GALERIE FOTO


Declaraţii-şoc de la fostul şef al Poliţiei Deta

Dacă fiecare din părţile implicate în scandal are varianta sa, fostul şef al Poliţiei Deta, Viorel Goloşie, vine cu propria versiune. Potrivit lui Goloşie fiul primarului le-ar fi împrumutat celor din clanul advers bani pentru traficul de ţigări, iar când au cerut banii înapoi a izbucnit scandalul. „În cazul de sâmbătă noaptea nu a fost vorba despre nicio taxă de protecţie. Nu e nicio mafie în Deta. La televizor a apărut că oraşul e condus de interlopi şi că poliţiştii sunt nişte laşi. Eu vă spun că aici se respectă legea. Cele trei victime au primit bani de la fraţii Roman. Pentru că nu şi-au plătit datoria, fraţii i-au agresat. A fost o reglare de conturi. Ei au făcut afaceri cu ţigări şi uite unde s-a ajuns", a spus Ioan Viorel Goloşie.

image
image
image

Vezi GALERIE FOTO de la reținerea lui Călin Roman!

EXCLUSIV Şeful Poliţiei Deta, Ioan Goloşie: "Trăiesc cel mai penibil moment din viaţa mea. Sunt un poliţist bun"

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite