Firma „regelui” asfaltului din Banat, într-un nou dosar penal. Un utilaj de deszăpezire a omorât un om

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu s-a uscat bine cerneala de pe sesizarea din oficiu a procurorilor arădeni, cu privire la falsuri comise de reprezentanţi ai firmei Confort, că societatea este implicată într-un nou dosar penal. De această dată este vorba de o ucidere din culpă, iar din primele cercetări se pare că de vină este victima.

Săptămâna trecută, un grav accident de circulaţie a avut loc pe DN 69, între Timişoara şi Arad, la ieşirea din localitatea Şagu. Un bărbat care circula pe marginea şoselei a fost omorât pe loc de un utilaj de deszăpezire. Chiar dacă IPJ Arad a făcut atunci public cazul, poliţiştii nu au dat detalii despre firma căreia îi aparţine utilajul, anunţând doar împrejurările în care s-a produs accidentul.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, accidentul s-a produs din cauza pietonului, care circula noaptea, fără vestă reflectorizantă. Aceleaşi surse au mai precizat că bărbatul era şi băut. „Înainte să treacă pe acolo utilajul de deszăpezire, şeful unei patrule l-a avertizat pe bărbat, peste care era să dea şi un Logan, că urmează să vină utilajul de deszăpezire”, a declarat un oficial pentru „Adevărul”. 

Utilajul implicat în accident, aparţine firmei Confort, patronată de „regele” asfaltului din Banat, Georgică Cornu. Informaţia este confirmată de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara. „In jurul orei 02:30, un utilaj cu lama apartinand SC Confort, care indeparta zapada de pe carosabil, a accidentat mortal un barbat care se deplasa pe jos, pe sosea, intre localitatile Sagu si Vinga”, a declarat purtătorul de cuvânt al DRDP Timişoara, Cosmin Ţântă. 

În urma nefericitului accident, poliţiştii au demarat o anchetă, iar şoferul, care, din primele date, se pare că nu are nicio vină, s-a ales cu dosar penal. Această din urmă anchetă arată că necazurile se ţin lanţ de firma patronată de „regele” asfaltului din Banat, la începutul acestei luni, procurorii arădeni anunţând că au deschis o anchetă cu privire la falsurile depuse de Confort la o licitaţie de la Primăria Arad. În afară de acest caz, firma Confort a mai fost implicată într-un scandal cu falsuri la o licitaţie din judeţul Mehedinţi, licitaţie la care au fost falsificate documente al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Patronul Confort, Georgică Cornu, nu a putut fi contactat pentru a exprima un punct de vedere cu privire la ultimul eveniment în care a fost implicată firma sa. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite