Filmul complet al construcţiei autostrăzii Arad-Timişoara, de la primele săpături la ultimul strat de asfalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rodul lucrărilor la autostradă va putea fi văzut începând de mâine
Rodul lucrărilor la autostradă va putea fi văzut începând de mâine

Mâine se deschide, oficial, traficul pe autostrada Arad-Timişoara. Modul în care au evoluat proiectul arată că s-a lucrat cu adevărat doar în ultimele luni. În ultimul an s-a înregistrat cel mai mare progres. 

Potrivit datelor oficiale existente pe siteul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, lucrările la autostrada Arad - Timişoara au debutat în ianuarie 2009. În realitate, şantierul a fost deschis în iulie 2009. În primele luni s-a lucrat foarte puţin, constructorii invocând probleme cu descărcările arheologice. Odată cu anul 2010, constructorii au început să se mişte mai bine şi, în vara lui 2010, proiectul era într-un stadiu de 29 la sută.

În octombrie 2010, constructorii au anunţat că sistează lucrările din cauza problemelor financiare. Mai exact, reprezentanţii firmelor constructoare au spus că suspendă proiectul până când primesc banii de la Ministerul Transporturilor. „Am luat decizia aceasta din cauza problemele financiare. Am fost obligaţi să suspendăm lucrările, ceea ce nu înseamnă terminarea contractului. Menţinem o rată de producţie foarte scăzută, am cheltuit foarte mulţi bani ca să lucrăm pe acest proiect şi nu am fost plătiţi până în acest moment”, declara atunci Marco Grinovero, project manager FCC Porr Astaldi.

Construcţie ca în poveşti
Lucrările au fost reluate şi, odată cu începutul anului 2011, s-a lucrat în forţă, astfel că în luna mai a acestui an, proiectul a ajuns într-un stadiu de 60 la sută. Venită în vizită pe şantier în 26 mai, Anca Boagiu s-a declarat pesimistă în privinţa inaugurării în acest an. La 15 iulie, proiectul era deja finalizat în proporţie de 73 la sută, redându-i speranţa ministrului. „Faptul că deja pe acest tronson deja circulăm pe unele secţiuni, pe asfalt, faptul că stadiul fizic a crescut de la ultima vizită în şantier, creează premizele că acest tronson va fi dat în finalizare spre sfârşitul anului acesta”, a declarat Boagiu în vizita din luna iulie.

Ameninţările lui Boc
La începutul lunii august, premierul Emil Boc şi ministrul Anca Boagiu au venit din nou pe autostradă. Constructorii au anunţat că autostrada este gata în procent de 75 la sută. Premierul s-a declarat mulţumit şi a anunţat că autostrada se deschide în 15 decembrie. La vizita realizată pe şantier la începutul lunii octombrie, prim-ministrul şi-a pierdut din entuziasm, când a văzut că lucrarea a ajuns la un stadiu fizic de 83 la sută. „Este foarte târziu, raportându-ne la termenul de iulie pe care l-aţi avut. Dacă nici aici, unde e şes, nu puteţi termina o lucrare de timp, ce să zică cei care au de făcut viaducte sau alte lucrări de artă inginerească. Până când să tot venim şi să vedem întârzieri?”, a tunat Emil Boc.

Constructorii au tras însă tare şi au ajuns acum la un stadiu de peste 95 la sută, care permite deschiderea circulaţiei începând de mâine. „Sîmbătă (n.r. mâine) se face deschiderea oficială a autostrăzii. Programul exact, pe ore, o să îl dăm publicităţii în cursul zilei de mâine (n.r. azi)”, a spus purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale dfe Drumuri şi Poduri Timişoara, Cosmin Ţântă.

Vezi mai jos filmări cu evoluţia lucrărilor la autostrada Arad-Timişoara:

Stadiul lucrărilor în august 2010:

Stadiul lucrărilor în noiembrie 2010:



Stadiul lucrărilor în 16 iunie 2011:

Stadiul lucrărilor în august 2011:

Stadiul lucrărilor în septembrie 2011:

Stadiul lucrărilor în 17 oct 2011

Stadiul lucrărilor în 16 noiembrie 2011

Stadiul lucrărilor în 7 decembrie 2011

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite