Stiri din Timisoara

EXCLUSIV Satul unde ţiganii trăiesc ca talibanii iar femeile sunt torturate şi degradate

14 februarie 2010, 00:24 |  Autor: Daniel Dancea | 

Cuvinte cheie: timisoara, adevarul de seara timisoara, talibani, tigani, torturi, politie, plangere,

Floarea Gheorghevici este printre puţinele femei care îşi trimit copilul la şcoală

Timişoara

Floarea Gheorghevici este printre puţinele femei care îşi trimit copilul la şcoală

 

Ţiganii din Bencecul de Jos, comuna Pişchia, locuiesc într-o colonie, în case de pământ care stau să pice. Familii cu câte şapte copii se înghesuie în camere cu două paturi în condiţii mizere, fără curent electric. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş (DGASPC) nu cunoaşte situaţia strigătoare la cer a copiilor.

Majoritatea copiilor nu merg la şcoală şi trăiesc de pe o zi pe alta. La toate acestea se adaugă violenţa asupra femeilor care sunt supuse unor torturi greu de imaginat. Surse apropiate familiilor de ţigani spun chiar că femeile sunt legate de picioare şi slobozite în fântână să scoată apă, sunt puse jos şi lovite cu pumnii şi picioarele sau scoase afară din casă.



Femeile bătute se feresc să vorbească despre asta. O singură femeie a avut curajul să depună plângere la poliţie. „Am fost jumătate pusă în ghips. Mă scotea afară pe mine şi pe copii. După ce am făcut plângere s-a liniştit pentru că ştie că dacă ne mai bate îi face dosar penal”, spune G.V., femeia bătută de concubin.

Nicio soluţie pentru ţigani


Primarul localităţii spune că ştie situaţia ţiganilor din cartier, dar că nu poate să facă mare lucru pentru că cei mai mulţi dintre ei nu au documente, nu vor să muncească şi au comportament antisocial. „Cunoaştem situaţia. Mulţi locuiesc acolo clandestin. O soluţie ar fi să găsim containere în care stau muncitorii în construcţii şi să-i cazăm acolo”, a declarat, pentru Adevărul de Seară Timişoara, primarul din Pişcia, Ioan Sas.

Pe Aceeaşi Temă

Citeste maine un reportaj eveniment despre satul in care tiganii traiesc ca talibanii, in



Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     



    EXCLUSIV ADEVĂRUL DE SEARĂ:
    Femei bătute şi torturate în satul în care ţiganii sunt ca talibanii

    Scene de groază într-un sat în care femeile dintr-o colonie ţigănească sunt supuse unor torturi greu de imaginat de către concubinii beţivi: femeile sunt bătute cu pumnii şi picioarele, târâte pe jos sau scoase afară în frig. Citeşte tot articolul

    FOTO Cele mai populare metode de tortură din Evul Mediu

    Este lesne de afirmat că epoca medievală a fost una dintre cele mai violente perioade ale istor ...

    EXCLUSIV Femei bătute şi torturate în satul în care ţiganii sunt ca talibanii

    Scene de groază într-un sat în care femeile dintr-o colonie ţigănească sunt supuse unor torturi ...

    Lingurarii de altădată, muzicanţii "italieni" de azi

    Pe vremuri, făceau linguri pe care le vindeau, în ţară, din căruţe. Au plecat în Italia şi ...

    Aproape mort după ce a fost bătut de tiganii-talibani, în timp ce îşi apăra iubita - GALERIE FOTO

    Trei tineri ţigani, în vârstă de 17, 18 şi 21 de ani au fost la un pas să îşi omoare un prieten ...

    Copiii înfometaţi în satul cu ţiganii ca talibanii riscă să fie luaţi de la părinţi

    Semnalele de alarmă trase de „Adevărul de Seară” vizavi de situaţia copiilor din satul timişean ...

    Marea Mediterană are rezerve de petrol şi gaze

    Marea Mediterană adăposteşte rezerve uriaşe de petrol şi gaze care ar putea fi exploatate pes ...

    VIDEO Femeia-animal, înapoi în junglă

    O tânără care şi-a petrecut peste jumătate din viaţă în sălbăticie s-a întors lângă animale pen ...

    Lecţie de inimă bună: Olandeza care s-a mutat în România şi a adoptat doi copii ţigani

    Ingrid van der Velde oferă o familie copiilor care nu au avut vreodată aşa ceva. Olandeza în vâ ...

    Fotografia care i-a revoltat pe toți cei care au cont pe Facebook. Probabil este cea mai tristă imagine a umanității

    O fotografie șocantă a devenit, în doar câteva zile, una dintre cele mai populare imagini de p ...

    Căldărarii din Vidra n-au abandonat cortul şi căruţa

    Satul Sinteşti este aproape de Capitală, totuşi foarte, foarte departe de civilizaţia contempor ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole