Familia bărbatului omorât de o ambulanţă SMURD cere despăgubiri în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul bărbatului care a intrat în comă, iar ulterior a murit, după ce a fost lovit pe zebră de o ambulanţă SMURD ce era în misiune, având girofarele şi sirenele pornite, a declanşat o serie de anchete la Timişoara. Parchetul Militar, Poliţia Rutieră şi ISU Banat încearcă să stabilească dacă accidentul putea fi evitat. În plus, rudele victimei vor să îl acţioneze în instanţă pe şofer, dar şi instituţia de care aparţi

Bărbatul lovit de ambulanţă a murit la spital la doar câteva ore după accident. Medicii au stabilit că bărbatul avea răni serioase la nivelul capului, în timp ce coloana vertebrală îi era ruptă în două. Rudele victimei spun că bărbatul venise de la Parţa la Timişoara doar pentru trei ore. Urma să scoată bani de la bancomat şi să depune mai multe cereri pentru eliberarea unor documente. Nici bine nu a ajuns în Timişoara că a fost lovit mortal de o ambulanţă SMURD.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

image

Victimă în comă după ce a fost lovită de o ambulanţă aflată în misiune GALERIE FOTO

"Chiar dacă autosanitara sau echipajul de poliţie ce se află în misiune au prioritate, există şi câteva obligaţii. Una dintre ele este că şoferii autovehiculelor cu regim de circulaţie prioritară trebuie să evite accidentele şi daunele", explică Florin Bolbos, adjunctul Inspectoratului de Poliţie Timiş. Ca atare, atât IPJ, ISU Banat şi Parchetul Militar au declanşat o anchetă, iar şoferul ambulanţei riscă să facă închisoare.

image

Până când anchetele vor fi finalizate, bărbatul a rămas fără permis. „Subofiţerul va fi cercetat pentru omor din culpă, de Parchetul Militar. Până la finalizarea anchetelor el a fost suspendat din funcţie. Era unul dintre cei mai buni angajaţi", a spus Mihai Benga, şeful ISU Banat."

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite