FOTOREPORTAJ Timişoara la prima vedere: moloz, gunoaie şi panouri publicitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Munţi de moloz la intrarea pe Calea Torontalului
Munţi de moloz la intrarea pe Calea Torontalului

Prima impresie despre capitala Banatului este cea lăsată de căile de acces.  Timişoara lasă pe pupila vizitatorului o imagine de-a dreptul deplorabilă: aceleaşi porţi de intrare ca acum 20 de ani, moloz, iarbă crescută în voia sorţii şi gunoaie aruncate la întâmplare pe margine.

Entuziasmul şi plăcerea cu care o persoană vine în cel mai mare oraş din vestul ţării, dispar la porţile de acces în oraş, vechi, parcă uitate de autorităţi şi care, cu siguranţă, ne fac de ruşine.



Intrarea dinspre Ungaria este ruşinea Timişoarei

Munţi de moloz la intrarea pe Calea Torontalului

Când intri în Timişoara pe Calea Torontalului, primul "monument " care îţi invadează privirea este Spitalul Municipal aflat în construcţie.  Iar pentru ca peisajul să fie complet, nu putea să lipsească noroiul, munţii de moloz, gunoaiele şi iarba crescută la întâmplare.


image

Jale la gară şi autogară

Nici imaginea din autogară nu este mai promiţătoare. Bălţile formate în urma ploii, zidul de pe clădire care pare că se prăbuşeşte în orice moment şi băncile reci, lasă turistului un gust amar.


image

Trenul opreşte. Sus scrie Timişoara Nord. Primul lucru pe care un turist venit în Timişoara trebuie să-l facă este să-şi ţină bine bagajele. Cerşetorii sunt primele gazde ale oraşului de pe Bega. Gara de Nord pare pierdută în griul nesfârşit. Coşurile de gunoi ruginite de trecerea timpului şi câini striviţi de frig completează imaginea.


image

O faţă mai frumoasă de la aeroport

În drumul de la aeroport spre Timişoara, panourile publicitare îţi invadează privirea. Supermarketul Real răsare şi el ofertant din câmpul arat cu grijă. Asfaltul este bun, iar turistul îşi conduce maşina liniştit. Dacă eşti un vizitator norocos, poţi găsi şi un cioban care stă cu oile la păscut.


image

Ofertă de mochete, la intrarea dinspre Serbia

Dacă intri pe Calea Şagului, vizitatorul trebuie să citească cu atenţie că se află în oraşul Timişoara, şi nu în oraşul Diego. Chiar sub numele oraşului scrie proeminent şi pe culoare roşie: mochete, pvc, parchet, covoare, perdele. Imediat, în apropierea porţii de acces în Timişoara îşi face simţită prezenţa CET-ul. Panourile publicitare şi reclamele apar de unde nu te aştepţi.


image

Un lucru bun

Turiştii care vin pe Calea Aradului dau peste un asfalt bun şi sunt primiţi cu "căldură" de poarta Timişoarei.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite