Timişoara: Bănăţenii se pregătesc să cucerească "fiica Everestului" (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Bănăţenii se pregătesc să cucerească "fiica Everestului" (GALERIE FOTO)
Timişoara: Bănăţenii se pregătesc să cucerească "fiica Everestului" (GALERIE FOTO)

Alpinistul Cornel Galescu va pleca, mâine, într-o nouă expediţie în Himalaya. Acesta va încerca, în premieră românescă, cucerirea vârfului Pumori (7.161 m).

Galescu va pleca de la Timişoara, cu un microbuz spre Budapesta, de unde va lua avionul spre Istanbul, după care va urma escala la New Delhi (India), iar în final, va ajunge la Kathmandu (Nepal). Galescu va fi însoţit de Florin Grama, un alpinist originar din Caransebeş, stabilit în SUA, de şapte ani. Cornel Galescu se află la cea de a zecea premieră. De această dată nu a ales un „optmiar”, însă Pumori este extrem de dificil.

Mă simt mai atras de latura filosofică a alpinismului decât de cea sportivă. Nu e cel mai înalt vârf, dar e unul foarte dificil. Vârfurile clasice, optmiarele, au ajuns escaladări comerciale. Există firme care oferă sesiuni de alpinism, în care se cere doar condiţie fizică şi foarte mulţi bani, iar calităţile de alpinist nu sunt atât de importante. Se diluează frumuseţea alpinismului”, a declarat Coco Galescu.

„Fiica Everestului” se află în zona morţii

Vârful Pumori, din Himalaya , este situat la graniţa dintre Nepal şi Tibet, la doar 8 km distanţă de Everest. Pumori (în dialect sherpas „fiica nemăritată” şi denumit de alpinişti „fiica Everestului”) a fost cucerit în 1962, la 12 ani după Everest, cel mai înalt vârf din lume.

La 7.000 de metri este deja zona morţii. Organismul nu mai acumulează energie, trăieşte din rezerve. Creierul nu se mai oxigenează.  Eşti într-o stare de vis şi realitatea. Dacă nu revi rapid, poate să fie decisiv”, a mai afirmat Galescu.



Cornel Galescu este autorul multor premiere româneşti în Himalaya (1996, 1998, 2003 şi 2005), Anzi (1998), Alpi (1997, 2005), Taurus (1996), Alsaka (1997), Patagonia (2000), Laponia (2001) şi Polul Nord (2007).

Asaltul decisiv la finalul lunii octombrie

Expediţia durează o lună şi o săptămână, iar o mare parte din cheltuieli sunt suportate pe cont propriu. „Sper să prindem vreme potrivită. Trebuie să prindem cea de a doua perioadă a musonului, care este în septembrie şi octombrie. Cucerirea vârfului este preconizat între 25 şi 30 octombrie”, a mai declarat Coco Galescu.

image

Urmăriţi pe site-ul timisoara.adevarul.ro tentativa lui Coco Galescu de a ajunge pe vârful Pumori.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite