Elevii unui liceu din Timişoara şi-au vândut jucăriile ca să salveze lumea de foamete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micuţii şi-au scos la vânzare cele mai iubite jucării
Micuţii şi-au scos la vânzare cele mai iubite jucării

Elevii Liceului Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara şi-au vândut astăzi o parte dintre jucării în scopuri nobile. Cu preţuri de până la cinci lei, micuţii au strâns fonduri pentru eradicarea foamei şi sărăciei.

Micuţii elevi şi-au amenajat standuri, au învăţat slogane, şi-au aranjat frumos marfa şi au încercat să îşi convingă colegii mai mari să le cumpere jucăriile, cărţile şi celelalte obiecte. Organizatorii au stabilit din start că niciun obiect nu va fi mai scump de cinci lei, astfel că micii comercianţi au fost responsabili de încasarea banilor.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE

Micuţii şi-au scos la vânzare cele mai iubite jucării

În total, opt clase au participat la târg, iar în medie, elevii fiecărei clase au avut încasări de 200 de lei. La finalul zilei, părinţii micuţilor vor contabiliza banii şi îi vor dona unei case de copii. Pe lângă bani, cei mai defavorizaţi social vor primi şi jucării, dar şi alimente. "Am încercat să îi responsabilizăm pe micuţi şi să le inducem scopuri nobile. Două săptămâni s-au pregătit micuţii pentru târg, iar rezultatele au fost pe măsură. Printre clienţii de la târg s-au aflat şi elevi de clasa a XII-a, care nu au ezitat să scoată bani din buzunar pentru obiectele scoase la vânzare", a spus Mirela Carp, una dintre învăţătoarele care s-a ocupat de proiect.

Micuţii şi-au scos la vânzare cele mai iubite jucării
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite