Timişoara: Elevii au avut spor la ultima probă de bac
0Peste patru mii de tineri au încercat să se autodepăşească la proba de educaţie fizică.
Deşi toată lumea zice că se pricepe la sport, profesorii se plâng de condiţia fizică precară a multor elevi care s-au prezentat la examen. Aceştia spun că numărul redus al orelor de educaţie fizică din licee ar trebui să fie o veritabilă problemă naţională.
„E o greşeală fundamentală, e un atentat la sănătate. Este o tragedie că avem doar o singură oră de sport pe săptămână”, a spus Costel Balint, profesor la liceul Electrotimiş.