EXCLUSIV Miron Mitrea, dat exemplu în procesul mafiei imobiliare de la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miron Mitrea
Miron Mitrea

Miercuri, a fost programat un nou termen în procesul terenurilor luate cu acte false de la Primăria Timişoara. În timp ce judecătorul se pregătea să înceapă audierile, avocaţii baştanului, Ionelaş Cârpaci, au cerut trimiterea dosarului înapoi la procuror, iar mai apoi, recuzarea judecătorului.

Pentru termenul programat, miercuri, judecătorul Curţii de Apel, Florin Popescu, a făcut apel ca toţi inculpaţii să fie prezenţi la proces pentru a începe audierile, măcar acum, când se împlineşte un an de la începerea procesului. La ora 9.00 inculpaţii şi avocaţii lor s-au prezentat în sală, iar înainte de începerea şedinţei, avocaţii baştanului Ionelaş Cârpaci (foto) i-au pregătit magistratului o surpriză. Avocatul Marian Pâcleşan a depus o cerere prin care cerea retrimiterea dosarului la procuror, din motive de procedură. Concret, avocatul a invocat faptul că Ionelaş a fost trimis în judecată pentru 13 capete de acuzare, iar acţiunea penală a fost începută doar pentru cinci capete de acuzare, ceea ce reprezintă o nulitate absolută.

În momentul depunerii cererii, judecătorul s-a arătat vizibil surprins şi iritat. „De ce nu aţi invocat această excepţie până acum?”, a spus Florin Popescu. „Invocarea excepţiei poate fi făcută în orice moment procesual”, a replicat avocatul. Judecătorul a suspendat şedinţa timp de trei ore, pentru a decide dacă excepţia ridicată de avocaţii lui Ionelaş se pune în discuţie sau nu.

Război cu judecătorul pentru scăparea baştanului

La ora 12.30 şedinţa de judecată s-a reluat. Nici nu a apucat să spună dacă se pune sau nu în discuţie cererea avocaţilor lui Ionelaş, că Ramiro Mancaş, unul din apărătorii baştanului, a şi depus o cerere de recuzare a lui Popescu. „În momentul în care aţi spus public că invocarea excepţiei trebuia făcută mai demult, v-aţi antepronunţat faţă de o nulitate absolută care poate fi invocată în orice fază de judecată. Imputarea publică ne îndreptăţeşte să credem că v-aţi antepronunţat cu privire la inculpatul Sandner”, a spus Ramiro Mancaş. Judecătorul a luat act de cererea de acuzare a lui Mancaş şi a pus în discuţie cererea de trimitere a dosarului la Parchet. Avocatul a replicat însă, că, din moment ce există o cerere de recuzare discuţiile nu mai pot continua. „Nu spune niciunde că trebuie să suspend şedinţa de judecată”, a venit răspunsul judecătorului. „Atunci o să depun a doua cerere de recuzare, pentru că am acest drept”, a replicat Mancaş.

„La Miron Mitrea se poate”

Judecătorul a luat act şi de a doua cerere de recuzare şi a trecut la judecarea excepţiei invocate de avocaţii lui Ionelaş. „Dorim ca acest proces să se desfăşoare în condiţii de legalitate, chiar şi pentru inamicul public numărul 1, Ionel Sandner. S-au reţinut 13 capete de acuzare, dar pentru cinci nu s-a început urmărirea penală. Dacă va alege să îşi recunoască faptele, va fi nevoit să recunoască nişte fapte pentru care nici măcar nu a început urmărirea penală”, a spus avocatul Pâcleşan, încercând să îl convingă pe judecător să retrimită dosarul la procuror. Pentru a fi şi mai convingător, avocatul a prezentat o speţă cu personaj principal, Miron Mitrea. „Într-o speţă de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în care apare Miron Mitrea, completul a decis restituirea cauzei la Parchet pentru că a fost reţinut în plus un act material de corupţie. Dacă pentru Miron Mitrea s-a putut, considerăm că se poate şi pentru Ionel Sandner”, a mai spus Pâcleşan. Avocatul a fost susţinut şi de majoritatea avocaţilor din cauză, cu excepţia părţilor civile, care nu au fost chestionate pe această problemă.

Când a avut cuvântul, procurorul de şedinţă, Minodora Vladu, a cerut respingerea cererii, susţinând că cererea este nefondată. Procurorul a mai spus că cererile avocaţilor nu sunt altceva decât tendinţe de tergiversare a judecăţii. „Este o dorinţă de a dilata soluţionarea cauzei pentru prescripţia unor fapte”, a spus procurorul, arătând în acelaşi timp, că, din punctul de vedere al Parchetului, procedura a fost respectată.

În urma discuţiilor, judecătorul a respins cererea de retrimitere a dosarului la Parchet, şi a stabilit următorul termen de judecată data de 26 octombrie. Până atunci, se va decide şi dacă judecătorul Florin Popescu rămâne în cauză sau nu.
 

Timişoara: Ionelas Cârpaci
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite