EXCLUSIV Jaf de 300.000 de euro într-un spital din Timişoara. Hoţii au furat obiecte de valoare zidite şi ascunse în subsolul clădirii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hoţii au spart mai multe ziduri pentru a pătrunde în patru camere imense unde erau ascunse nu mai puţin de 900 de geamuri şi de uşi din termopan. Tâmplăria din termopan fusese ascunsă tocmai de frica hoţilor. Primăria Timişoara, care are în patrimoniu obiectele, a declanşat o anchetă, dar dă vina pe alte instituţii din oraş. De recuperarea prejudiciului depinde viaţa a mii de bolnavi, care aşteaptă ridicarea unui nou spital l

Jaful ca în codru a fost descoperit de reprezentanţii Primăriei Municipiului Timişoara în urmă cu câteva zile. În total, 900 de geamuri şi de uşi din termopan, a căror valoare depăşeşte suma de 300.000 de euro, erau ascunse şi zidite în subsolul unei clădiri abandonate de pe Calea Torontalului din Timişoara. E vorba de complexul de 2,4 hectare unde ar fi trebuit să fie ridicat noul Spital Municipal, care între timp se va transforma într-un Institut Oncologic.

"E o lucrătură. Cineva le-a spus hoţilor ce e zidit în subsol"

În 2003, firma Italrom din Timişoara a primit bani pentru terminarea construcţiei la roşu, respectiv pentru a cumpăra termopane pentru toată clădirea. La scurtă vreme după achiziţie s-a decis sistarea ridicării construcţiei, astfel că beneficiarul, pe vremea respectivă Spitalul Municipal Timişoara, şi constructorul au decis să ascundă tâmplăria de frica hoţilor. S-a decis ca uşile şi geamurile să fie introduse în patru camere imense de la subsolul clădirii, care ulterior au fost zidite. Din patrimoniul Spitalului Municipal, clădirea şi bunurile au fost transferate către Primăria Timişoara, doar că zilele acestea, la un nou inventar, 700 dintre geamuri şi uşi nu au mai fost găsite.

"Noi am ascuns tâmplăria de frica hoţilor. Ştiam că nu le putem lăsa oriunde. În fiecare an, zidul a fost spart şi s-a făcut un nou inventar. Până anul acesta nu a dispărut nimic. Clar, e mâna unor hoţi. Primăria trebuie să asigure pază, dar evident nu şi-au făcut treaba. Dacă ar fi fost pază în zonă, cineva tot ar fi auzit cum se sparge un zid gros. Culmea, au dispărut doar uşile şi geamurile mai mici, care pot fi montate la apartamente. Aici e o lucrătură. Cineva le-a spus hoţilor ce e zidit în subsol. Oricum, toate obiectele sunt pe inventarul primăriei", a spus Dumitru Sorin Neagoe, patronul firmei Italrom, cea care s-a ocupat de construcţie.

image

Primăria Timişoara recunoaşte furtul, dar nu vrea să plătească nimic

Municipalitatea este cea care a descoperit furtul, în urmă cu câteva zile, la ultimul inventar.De îndată ce au fost descoperite lipsurile, corpul de control al primarului a fost sesizat şi a deschis o anchetă în acest caz. "Lipseşte o mare parte din inventar.Nu ştim ce s-a întâmplat acolo şi nici cine a furat termopanele. Noi lucrăm în prezent la inventariere pentru a putea transfera patrimoniul de pe Calea Torontalului către Direcţia de Sănătate Publică. În orice caz, nu avem nicio responsabilitate juridică, mai ales că fostul beneficiar - Spitalul Municipal - nu a semnat cu noi acte explicite de transfer a tuturor bunurilor. Constructorul era obligat să păzească termopanele. El nu ne-a predat nouă nimic. Am sesizat corpul de control, mai ales că prejudiciul e mare", spune Nicuşor Miuţ, şeful Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timişoara. Pe de altă parte, Spitalul Municipal din Timişoara şi constructorul spun că au acte de predare-primire către primărie a clădirii şi tuturor bunurilor ascunse în subsol.

Termopanele împiedică salvarea a mii de vieţi

Primăria Timişoara este obligată să predea construcţia abandonată de pe Calea Torontalului şi toate bunurile aferente către Direcţia de Sănătate Publică Timiş, mai ales că Ministerul Sănătăţii este hotărât să transforme clădirea într-un Institut Oncologic, de care depind vieţile a mii de bănăţeni. Problema este că până când nu va fi predată clădirea, ministerul nu are cum să investească în viitorul institut. "Noi nu preluăm nimic până nu va fi clarificată situaţia. Nu vreau să ne facem de râs şi nici să plătim pierderile altora. Toată procedura e în curs de analizare acum", spune Horia Vermeşan, directorul DSP Timiş.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite