Timişoara: EXCLUSIV Sancţiune fără precedent: arhitectul-şef al oraşului va fi penalizat la salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: EXCLUSIV Sancţiune fără precedent: arhitectul-şef al oraşului va fi penalizat la salariu
Timişoara: EXCLUSIV Sancţiune fără precedent: arhitectul-şef al oraşului va fi penalizat la salariu

Sorin Ciurariu, arhitectul-şef al Timişoarei a fost cercetat de Comisia de Disciplină după un proces pierdut de municipalitate. Este prima dată când un director din primărie ajunge în comisia de disciplină şi este propus pentru sancţiune.

Citiţi şi:

Timişoara: EXCLUSIV Anchetă internă fără precedent la primărie
Timişoara: Director din primărie aşa cum nu l-aţi mai văzut (GALERIE FOTO)

Şeful Direcţiei de Urbanism, Sorin Ciurariu şi subalterna sa Loredana Pălălău au fost subiectul unei anchete interne după ce primăria a pierdut un proces în urma căruia Consiliul Local a fost obligat să aprobe ridicarea unei construcţii. Cei doi au fost găsiţi vinovaţi de faptul că documentele cu care juriştii trebuia să se apere în instanţă nu au ajuns la timp la Direcţia Juridică, deşi între cele două birouri nu sunt mai mult de 100 de metri. În aceste condiţii, juristul-şef Ioan Cojocari a fost scos basma curată pentru procesul pierdut de municipalitate, iar arhitectul-şef va fi penalizat la salariu.

Sancţiunea propusă de Comisia de Diciplină a Primăriei Timişoara pentru Sorin Ciurariu şi consilierul Loredana Pălălău este de reţinerea a 10 % din salariu pentru o perioadă de două luni. „Este cea mai mică sancţiune, dar este grav pentru că este pentru prima oară când un director din primărie ajunge în Comisia de Disciplină şi mai este şi penalizat”, au declarat surse din comisie.

"Administraţia este un proces complex care presupun anumiţi paşi. Aştept în continuare să văd ce se întâmplă şi continui să lucrez conştiincios", a comentat Sorin Ciurariu raportul Comisiei de Disciplină.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite