Timişoara: EXCLUSIV Alpinistul Coco Galescu: "M-am simţit în Himalaya ca un căţeluş zdrobit de un luptător Sumo"
0
Alpinistul Cornel Galescu a revenit în România, după expediţia din Himalaya. Acesta a plecat pe 31 septembrie, cu gândul să cucerească, în premieră naţională, vârful Pumori (7.145 m). Din păcate, sportivul bănăţean nu a reuşit să urce pe vârf, deşi a fost foarte aproape. Coco Galescu ne-a oferit un interviu în exclusivitatea despre aventura din Himalaya.
Cum s-a născut aceasta idee de ascensiune pe Vârful Pumori?
Cred că este într-un fel legată de contextul actual al ţării noastre. Am considerat că cel mai bun lucru prin care mă pot face activ, cu pârghiile care-mi sunt la îndemână, este să mă implic concret în domeniul în care mă pricep, şi anume alpinismul.
Ce înseamna la ora actuală performanţa în alpinism?
Înseamnă să porneşti spre anumite realizări cu o foarte mare doză de risc. Aşa am ajuns să aleg spre cucerire un vârf înalt, pentru care este nevoie de foarte multă determinare, şansă, echilibru, chibzuinţă şi nu în ultimul rând finanţare pe măsură.
Când spui alpinism, lumea în general se gândeşte la ce este mai înalt şi ajunge în mod direct la Everest. Dacă ar fi să gândim alpinismul doar prin prisma înălţimii, sigur, aşa ar fi. Am zice atunci că Neil Amstrong a fost cel mai grozav alpinist fiindcă a ajuns chiar mai sus decat Everestul. Din fericire alpinismul are mult mai multe faţete, are parte de dificultate, are frumuseţea liniilor prin care ajungi spre vârf, are caracter, etica şi sportivitate faţă de munte şi faţă de natură.
Să revenim la vârful Pumori. Aţi pornit doar doi într-o aventură atât de importantă. De ce nu mai mulţi?
Am plecat cu Florin Grama spre aceasta provocare fiindca aveam nevoie de un partener pe care să te poţi baza. Cu experienţă, puternic şi testat în alte confruntări asemănătoare. Doar doi fiindcă ne-am propus ascensiunea în stil alpin, nu expediţionar, fără şerpaşi, fără oxigen, fără corzi fixe. N-am plecat în număr mare fiindcă într-o expediţie problema unuia înseamnă problema tuturor. Noi am vizat o aventură dinamică şi rapidă.
Care au fost principalele probleme cu care v-ati confruntat?
A existat un şir de factori care a complicat ascensiunea. Mai întâi a fost acea săptămână de vreme rea care a acoperit muntele cu un strat periculos de zăpadă. După aceea am constatat că acel contact cu muntele era mult diferit faţă de ce ne-am imaginat acasă. A apărut din nori deasupra noastră ca un monstru imens, încercând să ne intimideze. Îl simţeam că vrea să se prabuşească peste noi. Îmi imaginam atunci că sunt un căţeluş de apartament peste care se prăbuşeste un luptător de Sumo.
Atunci am înteles, Pumori nu este un munte pe care să-l urci “la vedere”. Dar pentru că luptasem atât de mult să ajungem acolo, cheltuisem, visasem, sperasem, am considerat că lupta poate să înceapă indiferent de consecinţe şi de resursele pe care le aveam la îndemână.
Două expediţii s-au retras chiar când aţi ajuns voi în tabară de bază.
Asta ne-a dat de gândit în plus, ucrainienii şi nemţii au părăsit muntele după o analiză minuţioasă şi lucidă asupra şanselor de cucerire. Pentru noi a fost însă o provocare suplimentară. Un eventual triumf ar fi cântărit cu atât mai mult.
În cele din urma ai ramas doar tu, singur cu muntele...
Da, Florin (foto jos) a părăsit şi el muntele după o perioadă de boală, de nesomn, de stres şi de demoralizare. L-am simţit ceva mai neimplicat decât altădată, poate şi puţin mai timorat, copleşit de grandoarea şi de riscul acestei aventuri. Este un tip istet şi e foarte probabil să fii cântărit rapid care sunt şansele de reuşită. Şi într-una din zile mi-a spus: Coco, eu plec acasă!
Am rămas împietrit, era o lovitură mai dureroasă decât toate avalanşele, crevasele şi frigul la un loc. Cum să faci alpinism pe un perete vertical de 2.000 m fără un partener care să te asigure la celalat capăt al corzii...
Şi ai văzut cum e?
Am ramas singur pe malul unui lac glaciar, unde era amplasată tabăra de bază. Doar eu şi un ajutor de bucătar, pe care l-am prins de câteva ori că-mi scotocea prin bagaje. Mai aveam 10 plicuri de supă şi o doza de speranţă că poate se întamplă o minune. Nu vroiam să cedez până ce nu mă aflam concret în faţa neputinţei materializate.
Când s-a întâmplat asta?
După data de 20 octombrie am pornit un asalt foarte hotărât asupra muntelui. Am montat o tabăra la 6.000 m. Însă de acolo urma un şir întreg de obstacole. Creasta finală arăta ca o pânză de ferestrău pe verticală. Între timp apăruse şi expediţia canadiană în tabăra de bază. Cu mult echipament, corturi, şerpaşi, etc.
A venit o noapte îngrozitoare pentru mine, când am dormit la Camp 1 pe o platformă suspendată în perete. Începusem să fiu afectat de gripă, nu mai puteam respira şi tuşeam din două în două minute. Îmi era teamă de un început de edem pulmonar. N-am mai reuşit să mă fac bine cu toate medicamentele lumii.
Dar zilele acelea în care am străbătut porţiuni tehnice au fost cele mai alpine din toată cariera mea himalayană. Am aflat mai târziu că şi canadienii s-au retras, condiţiile fiind imposibile.
Ce rămâne după această experienţă?
Aş spune că a fost o etapă foarte importantă, în care am dezlegat foarte multe necunoscute privind linia traseului, privind locurile de montare a taberelor, privind riscurile şi multe alte detalii necesare ascensiunii. În istoria alpinismului au fost foarte multe situaţii în care expediţiile au venit şi revenit de nenumărate ori spre obiective obsedante.
Sper într-o înţelegere pe măsură a necesarului financiar privind a doua etapă. Noi am plecat acolo că reprezentanti ai unei naţiuni, cu scopul de a aduce un dram de glorie României, nu putem arăta ca niste cârpănaoşi.
Citeşte toate detaliile expediţiei la care a participat alpinistul bănăţean Coco Galescu:
A revenit cu zece kilograme mai puţin
Coco Galescu a revenit acasă marţi, după ce a zburat cu avionul pe ruta Kathmandu-New Delhi-Istambul-Budapesta. Din aeroportul capitalei Ungariei a ajuns la Timişoara cu un microbuz. Alpinistul a fost întâmpinat de soţia Ana maria şi cei doi copii, Cristina şi Anndrei, care au fost cei mai bucuroşi la revenirea cu Coco, de pe Himalaya. Sportivul a slăbit numai puţin de zece kilograme în expediţia care a durat mai bine de o lună. Vârful Pumori şi-a păstrat renumele de “Fiica nemăritată a Everestului”. “Nu e genul de fată care să cedeze din prima. Mai trebuie curtată”, a spus Coco Galescu, care se gândeşte deja la revenirea pe “Acoperişul Lumii.
Se încarcă comentariile...
