Două băbuţe de 80 de ani au făcut knockout o educatoare hoaţă cu 40 de ani mai tânără

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ramona Telgariu, o educatoare de 42 de ani din Lugoj a intrat ieri dimineaţă peste o vecină bătrână ca să o jefuiască. Hoaţa nu se aştepta să dea în casă de două bătrâne care şi-au unit forţele, au imobilizat-o şi au scos-o în curtea casei de unde i-au dat drumul şi au chemat poliţiştii care au prins-o pe hoaţă datorită telefonului mobil, pierdut în încăierare.

Incidentul s-a petrecut marţi dimineaţa în jurul orei 09.00. Ecaterina Guţu, în vârstă de 79 de ani, era în curtea casei când s-a trezit lângă ea cu o femeie îmbrăcată complet în negru. „În cap avea o glugă şi pe faţă avea înfăşurat un fular, ceva negru, nu mi-am dat seama foarte bine ce era”, a povestit bătrâna. Crezând că femeia a venit pentru încasarea facturii de apă şi canal bătrâna a chemat-o în casă, hoaţa a intrat după ea şi a închis în urmă uşa cu cârligul.

„Babo dă-mi banii!”

Odată intrată în casă cu bătrâna, educatoarea a trecut la atatc. „<<Babo dă-mi banii!>>. Astea au fost singurele cuvinte pe care mi le-a spus. Când mi-am dat seama că e o hoaţă, am strigat la sora mea care era în patul de după uşă”, a mai spus Ecaterina Guţu. Văzându-se „încolţită”, hoaţa s-a năpustit asupra bătrânei pe care a trântit-o la pământ. Sora geamănă a victimei, Iuliana Boldureanu, care de obicei locuieşte în altă parte, nu a stat mult pe gânduri şi a sărit să-şi salveze sora. 

S-au luptat un sfert de oră


Bătrâna Iuliana s-a ridicat din pat s-a îndreptat spre hoaţă şi a luat-o de pe sora ei care era căzută la pământ. De aici a început runda a doua a meciului de box dintre bătrâne şi educatoarea hoaţă. „M-a împins în pat şi a venit să dea în mine. Dădea într-una din mâini. Atunci am prins-o de şnurul de la glugă, l-am răsucit în jurul mâinii şi o ţineam cu gâtul în jos, iar cu piciorul tot încercam să-i dau în burtă”, povesteşte cu lux de amănunte Iuliana Boldureanu, care a spus că lupta dintre cele trei femei a durat aproximativ un sfert de oră.

Au bătut-o şi au târât-o afară


Cu toate că femeia care a vrut să o jefuiască pe bătrâna dădea disperată din mâini ca să scape, Iuliana Boldureanu nu i-a dat drumul şnurului. „Avea o poşetă în care căuta tot timpul ceva. Cred că avea vreun spray”, povestec femeile. Între timp s-a ridicat de jos şi cealaltă bătrână, care a prins-o pe hoaţă pe la spate de mâini. „Aşa, cu şnurul înfăşurat în jurul mâinii şi cu soră-mea care o ţinea de mâini, am scos-o afară în curte şi i-am dat drumul să plece. A plecat aşa încet, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, probabil ca să nu dea de bănuit”, a spus Iuliana Boldureanu.

Bătrâna o împrumuta pe hoaţă cu bani

După ce au scăpat de agresoare şi şi-au venit în fire, bătrânele au găsit telefonul femeii, pierdut în încăierare. O nepoată a bătrânelor din apropiere a alertat poliţiştii care au venit imediat la faţa locului şi au identificat hoţul: o educatoare la un centru pentru copii cu dizabilităţi din Lugoj, vecină la două case cu bătrâna. „Am fost sesizaţi despre caz în jurul orei 9.00 prin serviciul de urgenţă 112. Autorul a fost prins imediat în zona în care a avut loc tentativa de jaf”, a spus agentul şef de la Biroul Poliţiei de Proximitate din Lugoj, Alexandru Borca.



Hoaţa prinsă de poliţişti  (foto sus) este vecină cu bătrâna pe care a agresat-o, este educatoare şi are doi copii minori. Bătrâna chiar o împrumutase pe agresoare cu bani. „Când trăia socrul ei i-am împrumutat. El a fost foarte de treabă. Tot pentru ei luau”, a spus Ecaterina Guţu. Educatoarea a fost prezentată instanţei, care a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile.

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite