Timişoara: Dosar penal pentru artificiile care au secerat o femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii firmei din Orăştie care a organizat jocul de artificii şi au rănit două femei şi un bărbat, sâmbătă seara, s-au ales cu dosar penal pentru lovire şi alte violenţe.

Doi dintre pacienţi, o tânără şi un bărbat, au suferit arsuri superficiale, iar Maria Simon, de 62 de ani, s-a ales cu piciorul strâng străpuns de artificii şi cu arsuri de gradul trei la piciorul drept.

„Noi am făcut dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. Victima a spus că refuză să facă plângere penală şi urmează să se judece pe cale civilă cu firma”, a spus, luni dimineaţa, comisarul Adrian Dumbravă, şeful Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din Poliţia Timiş.

Poliţiştii susţin că femeia a fost lovită de artificii deşi se afla la 100 de metri de locul în care firma avea aparatura. Victima se află internată la Casa Austria din Timişoara, iar poliţiştii spun că firma de artificii are toate documentele în regulă.

„Angajaţii au stat trei ore după jocul de artificii să demonteze aparatura. Nici ei, nici victima nu-şi explică cum s-a ajuns la accident”, a mai spus poliţistul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite