Decanul Facultăţii de Geografie, urmărit penal pentru un fals intelectual de 26.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Facultatea de Geografie a Universităţii de Vest din Timişoara stă pe un butoi cu pulbere din cauza unui conflict mocnit între profesori. Victimă colaterală a căzut decanul facultăţii, Gheorghe Ianoş, care este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Decanul este acuzat de fals intelectual şi uz de fals.

Dosarul „decanul” a ajuns pe masa procurorilor după ce un profesor de la Facultatea de Geografie (n.r. Constantin Vert) a reclamat că un coleg al său (n.r. Lucian Drăguţ) este pontat fictiv în timp ce este plecat în străinătate. Chiar dacă plângerea a fost formulată împotriva unui alt profesor (n.r. Petru Udrea), în plasa anchetatorilor a căzut şi decanul Gheorghe Ianoş, care conduce instituţia. „Parchetul urmează să soluţioneze acest dosar”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, Mihai Valentin.

„Era în interesul şcolii”

Decanul susţine însă că nu s-a intenţionat niciun moment comiterea unei fraude, ci toată mişcarea  a fost gândită în interesul şcolii. „Domnul profesor a plecat pentru un contract în Austria la Salzburg. Era în interesul nostru, aducea facultăţii vizibilitate, anual ducea un număr de studenţi şi profesori români acolo, veneau aici profesori austrieci. Nu a vrut nimeni să comită o fraudă”, a spus Gheorghe Ianoş. Acesta susţine că a stabilit cu profesorul Lucian Drăguţ să vină periodic să ţină cursurile şi la Timişoara, lucru care s-a şi întâmplat o perioadă. Ilegalitatea a apărut în momentul în care profesorul nu a mai putut să vină şi i-a plătit pe alţi colegi specialişti să-i ţină locul la cursuri. „S-a considerat fraudă faptul că domnul Drăguţ figura prezent, deşi era plecat în străinătate”, a mai spus decanul. Profesorul a spus că prejudiciu adus universităţii se ridică la 26.000 de lei, dar au fost deja făcute demersuri pentru recuperarea banilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite