OPINII De ce Bac-ul nu este pentru toţi
0
V-au şocat rezultatele ultimului Bacalaureat? Înseamnă că nu sunteţi printre cei care au înţeles în sfârşit ce înseamnă o societate capitalistă, o piaţă liberă a mărfurilor, a idelilor, a educaţiei.
Bineînţeles, dovada nepriceperii nu poate şi nu trebuie să fie un motiv de indiferenţă, însă are rost oare să visăm la o armată tunsă regulamentar de puşti cu Bac-ul luat şi cu viitorul asigurat? Mie îmi sună a plan socialist, iar cine se mai dă de ceasul morţii că nu toţi copiii sunt la fel şi că unii iau 10, iar alţii pică şi a cincea oară nu şi-a luat examenul maturităţii în gândire.
La sfârşitul anilor '70, se lansa, în Occident, albumul The Wall al celor de la Pink Floyd, o epopee a înstrăinării, a izolării într-o societate agresiv-capitalistă. Locomotiva mega-proiectului a fost melodia „Another brick in the wall", iar videoclipul acesteia, cu miile de copii care trec printr-o maşină de tocat carne, te face şi astăzi să simţi fiori reci. O stare grăitoare pentru România post-Bac neluat, însă cu anumite nuanţe.
Educaţia post-socialistă a produs aceiaşi monştri ca şi înainte de '89. De ce? Pentru că, în ultimii 20 de ani, şcoală a însemnat o mână de materii hrănite anost cu linguriţa şi „băgate la cap", iar la capătul maşinii de tocat nu ieşea decât aer. Pentru că sistemul de învăţământ se potriveşte cu piaţa muncii ca nuca de perete, iar pe nimeni nu pare să supere acest lucru. Pentru că ministrul Educaţiei de astăzi, Ecaterina Andronescu, a pus conştiincios umărul, într-un mandat anterior, la crearea unor generaţii fără speranţă, desfiinţând şcolile de formare profesională.
Pentru că, la fel ca în comunism, nu există decât nişte paşi mari - grădiniţă, şcoală generală, liceu, universitate - care îi duc pe tineri în afara zidului ce împrejmuieşte, strâns, piaţa joburilor. Paşii mici nu există, iar cei mai mulţi se împiedică pe drum.
Am auzit în ultimele zile soluţii de genul „să facem un Bacalaureat diferenţiat, să îl ia toată lumea". Complet greşit. Bacalaureatul, în esenţă, este un test de excelenţă, iar asta înseamnă că nu poate să îl ia toată lumea. Evident, în urma unui Bac serios se face primul triaj, iar învăţământul superior îl continuă. Însă nu lipsa elitelor este în discuţie aici, pentru că vârfurile au tendinţa să iasă în evidenţă chiar şi într-un sistem vitreg. Pericolul este dispariţia mijlocului. Dacă elitele sunt creierul societăţii, mijlocul este sănătatea ei. Iar România este bolnavă. Un sistem educaţional care funcţionează în continuare ca o mare maşină de tocat ruginită nu are vreodată şanse de vindecare.
Se încarcă comentariile...
