Timişoara: Andrei Dăruială, cel mai mic de pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Andrei Dăruială, cel mai mic de pe teren
Timişoara: Andrei Dăruială, cel mai mic de pe teren

Tânărul timişorean a debutat, la 17 ani, în echipa de seniori de la „Poli”, după ce anul trecut a fost campion naţional cu Juniorii B ai clubului. Acesta a jucat pe postul de fundaş dreapta în meciul cu Sănătatea Cluj din Cupa României.

Jucătorul este un produs al clubului timişorean, pentru care a evoluat la toate categoriile de vârstă. „A fost luat de Stoicov, la grupa lui, pe când antrena la copii. După doi ani, a trecut la grupa lui Robert Fruşa, cu care a devenit campion naţional la Juniori B în sezonul trecut. S-a remarcat prin dârzenie, disciplină şi a fost adus la echipa satelit, unde a prins şi câteva meciuri în Liga a III-a”, a povestit Viorel Vişan, fostul jucător al Politehnicii Timişoara, acum şeful centrului de copii şi juniori de la clubul bănăţean.

Andrei Dăruială a ajuns repede în atenţia antrenorilor echipelor naţionale de juniori, şi chiar se afla în cantonament cu România U19 când a fost chemat la echipa de club. „Este chemat constant la echipa naţională U17, a jucătorilor născuţi în 1992, de când ai noştri au luat titlul naţional. De fapt, era şi plecat în Italia cu echipa, când a fost chemat înapoi de Sabău pentru acest meci”, a spus Viorel Vişan.

Andrei: „Sper să mai vin”

Tânărul jucător timişorean s-a bucurat pentru debutul în prima echipă a clubului, mai ales că nu a apucat să se antreneze alături de seniori. „M-am bucurat când am auzit că am fost inclus în lot pentru meciul cu Sănătatea. Îmi doream foarte mult să joc şi pot să spun că mi-a plăcut debutul la echipa mare. N-am făcut încă antrenamente alături de prima echipă, însă la câteva jocuri dintre grupa mea de juniori şi echipa mare am jucat pentru cei mari”, a declarat Andrei Dăruială.

Fundaşul dreapta a dezvăluit şi scurta discuţie de încurajare din partea antrenorului Ioan Ovidiu Sabău. „Mi-a spus să fiu calm, să nu am emoţii şi să joc ceea ce ştiu, să mă concentrez doar la ce am de făcut pe teren”, a povestit tânărul jucător. Acesta ştie că primul joc nu înseamnă neapărat includerea în echipa mare. „Voi juca în continuare la echipa satelit, am câteva jocuri acolo, dar voi mai face şi antrenamente cu echipa mare. Sper să mai fiu inclus în lot şi pentru alte meciuri”, a spus Andrei Dăruială.

Jucătorul mai are încă de lucru pentru a deveni un pretendent la prima echipă. „Este un jucător muncitor, disciplinat, are calităţi fizice, însă mai este de lucru la partea de tehnică. Vom lucra în antrenamente individuale pentru asta, am şi vorbit cu domnul Chivorchian la ultima întâlnire. Trebuie să ne ocupăm şi individual de tinerii jucători”, a declarat Viorel Vişan.

Noutăţi în privinţa accesului pe stadion

Începând chiar cu meciul de mâine, cu Universitatea Craiova, accesul pe stadionul „Dan Păltinişanu” va fi mult mai strict decât înainte. Toate biletele vor fi inscripţionate cu loc şi un cod de bare cu ajutorul căruia se va ţine evidenţa celor intraţi în arenă, iar accesul va fi permis o singură dată. Biletele vor putea fi achiziţionate doar de la casele special amenajate de la stadion, iar acestea sunt imprimate pe loc. Accesul pe stadion se va face doar pe porţile menţionate pe bilete, iar stewarzii au sarcina de a supraveghea respectarea locurilor.
Abonaţii sunt şi ei nevoiţi să facă un drum până la stadion, unde pentru fiecare va fi imprimat un autocolant cu codul de bare pentru intrarea pe stadion, care va fi lipit pe spatele „policardul”. Meciul cu Universitatea Craiova este programat mâine, de la ora 21.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite