Daniel Stanciu: "Trebuie să câştigăm dacă vrem să realizăm ceva în acest sezon"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişorenii speră să obţină o victorie, mâine, în faţa unei echipe pe care nu a reuşit să o bată pe teren propriu. În partida tur, pe stadionul "Dan Păltinişanu", Poli şi Universitatea Cluj au terminat la egalitatea, 2-2.

Team-managerul echipei Poli Timişoara crede că o victorie la Mediaş, împotriva celor de la Univesitatea Cluj, reaprinde sperenţele alb-violeţilor pentru câştigarea campionatului. „Nu traversăm o perioadă prea bună. Consider că avem nevoie de o victorie pentru a mai spera într-o clasare pe podium. Este un meci dificil, dar acum nu mai avem timp de lamentări. Trebuie să câştigăm dacă vrem să realizăm ceva în acest sezon. După un parcurs bun, am pierdut multe puncte pe teren propriu contra unor formaţii din partea a doua a clasamentului. O victorie cu U Cluj ne-ar da speranţe pentru un loc pe podium. Lupta la titlu e foarte dificilă”, a declarat Daniel Stanciu.

"Ne jucăm şansa până la capăt"

În partida tur, disputată pe stadionul “Dan Păltinişanu”, Poli şi “U” Cluj au terminat la egalitate, 2-2. Scorul a fost deschis de Axente, în minutul 4, însă ardelenii au întors rezultatul prin Szilagyi (min.12) şi Machado (min.28). Egalarea a fost adusă de Ianis Zicu, în minutul 68. Ultima victorie a bănăţenilor în pe terenul “Şepcilor roşii” a avut loc în 2007, scor 2-1, prin golurile lui Rădoi şi Bucur.

“U Cluj vine după o serie de rezultate favorabile. Nu ştiu cine este favorită a acestui joc. Băieţii trebuie să conştientizeze că sunt în faţa unei performanţe importante pentru club, dar mai ales pentru ei. Trebuie să ne jucăm şansa până la capăt, cred că titlul va fi decis cu o etapă sau două înainte de final”, a mai spus Stanciu.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite