Dan Păltinişanu, inamicul numărul unu al Federaţiei Române de Baschet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că a răspuns negativ unei convocări pentru echipa naţională, pivotul de la BC Timişoara a fost sancţionat drastic de oficialii baschetului românesc, cu o suspendare de 17 meciuri sau plata unei amenzi de 5.000 de euro.

Baschetbalistul bănăţean a anunţat că doreşte să se retragă din echipa naţională, pentru care a jucat timp de zece ani, însă Federaţia Română de Baschet invocă o directivă depăşită pentru a-l sancţiona pe jucător. “Dan Păltinişanu, care a înaintat FRB o solicitare de retragere din echipa naţională pentru a putea să se concentreze mai mult la pregătirea cu echipa de club, fapt pentru care nu a participat la acţiunile lotului naţional de seniori din această vară. Am decis suspendarea sa pentru 15 etape în Divizia A (tot turul) şi pentru primul tur (ambele meciuri) din Cupa României sau plata unei penalităţi în valoare de 5.000 de euro”, se arată în comunicatul Biroului Federal al Federaţiei.

Decizia este aberantă, atâta vreme cât un jucător este legat prin contract de echipa de club şi nu de echipa naţională. "Am aflat zilele astea de acestă suspendare. Nu ştiu nimic mai mult, abia ne-am întors în ţară, cei de la club nu au reuşit să vorbească încă la Federaţie. Vom stabili împreună cu clubul ce să facem în această privinţă. Sigur decizia poate fi atacată cumva la o instanţă superioară", a spus Dan Păltinişanu, citat de www.numaibaschet.ro.

Dacă decizia rămâne valabilă, "Pălti" ar fi al doilea jucător al timişorenilor suspendat pentru prima parte a campionatului, după Brice Kabengele, suspendat pentru consum de substanţe interzise.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite