Zgârcitul Dan Negru a câştigat 15 euro după ce a pariat pe Spania la mondiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vedeta de televiziune susţine pe blogul său că a devenit pasionat de parouri sportive în timpul Campionatului Mondial. Dan Negru a pariat că Spania va câştiga titlul mondial. Sumele pariate nu sunt însă deloc mari, având în vedere că bănăţeanul este cunoscut pentru zgârcenia lui.

Dan Negru a câştigat primii bani din pariuri sportive la Campionatul Mondiale de Fotbal, din Africa de Sud. Vedeta de televiziune susţine că a pariat 10 euro pe Anglia, pe care i-a pierdut însă. Apoi, a mers pe mâna fotbaliştilor lui Diego Maradona, fără prea mult success. “Într-un final mi-a ieşit pe Spania. 15 euro! Şi gata, mă las din nou de pariurile sportive. Urmatoarele le pun la Europene”, a scris Dan Negru pe blogul său.

Chiar dacă câştigă foarte bine, timişoreanul este cunoscut ca fiind una dintre cele mai zgârcite persoane din lumea mondenă. Dan Negru a declarat nu de puţine ori că este un bănăţean get beget căruia îi place să îşi drămuiască fiecare bănuţ. 

Negru şi cultura


Prezentatorul de la Antena 1 şi de Prime Tv din Republica Moldova ar fi dorit şi o finală culturală, dintre Spania şi Olanda. Negru se întreba cum ar fi arătat Olanda cu Rembrandt, atacant şi Picasso, jucător în echipa Spaniei. “În pauza finale aş fi dat un documentar cultural. Toţi pustii erau cu ochii pe tv, pe toate terasele din ţara, televizoarele erau fixate pe finala de la TVR deci un excelent motiv sa lipeşti cultura de fotbal. Poate, mergând pe ideea derbyurilor fotbalistice , un meci cultural, un scurt documentar de câteva minute,  bine realizat, în care să arăţi primii 11 mari artişiti ai  Spaniei şi primii 11 mari artişti ai Olandei ar fi putut promova ideea de frumos”, susţine Dan Negru. Acesta a numit şi căpitanii culturali ai celor două echipe: Salvador Dali, la Spania şi Vincente Van Gogh, la Olanda.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite