Dan Alexa: „Contează pentru moral şi rezultatele din partidele amicale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Alexa îşi mobilizează colegii pentru un retur dificil
Dan Alexa îşi mobilizează colegii pentru un retur dificil

„Poli” Timişoara a câştigat doar două meciuri din opt jucate în cantonamentul din Antalya, însă căpitanul echipei este de părere că acest lucru nu are nicio relevanţă înaintea partidelor oficiale, chiar dacă moralul echipei are de suferit.

Dan Alexa este sigur că partida de sâmbătă cu Gloria Bistriţa nu va fi una uşoară, chiar dacă cele două echipe se află la poluri opuse ale clasamentului. „Am intrat într-o săptămână în care trebuie să punem la punct ultimele detalii, începem returul, un retur care se anunţă de foc. Ne aşteaptă o deplasare împotriva unei echipe care şi-a schimbat antrenorul, care luptă pentru evitarea retrogradării şi cu siguranţă nu va fi un meci uşor”, a spus căpitanul echipei alb-violete.


Acesta este îngrijorat de condiţiile meteo care ameninţă desfăşurarea primei etape din 2010. „Sperăm să fie condiţii bune de joc, important e să ne antrenăm bine săptămâna asta, să vedem în ce stare sunt terenurile, sper să fie bune. Decât să jucăm în condiţii grele, ar fi fost mai bine să se amâne cu o săptămână”, a declarat Dan Alexa.


Moral afectat de înfrângeri

Doar două partide a câştigat „Poli” în cele două cantonamente din Antalya. „A fost o perioadă pe care vreau să o uit cât mai repede, cu multă încărcătură fizică şi psihică. Important în amicale e să corectezi greşelile, însă pentru mine contează şi rezultatele. Urmează, însă, meciuri oficiale, unde va fi cu totul alt motivaţie”, este de părere Alexa.


Cele două zile libere oferite de conducerea tehnică au făcut, însă, minuni pentru psihicul jucătorilor alb-violeţi. „Am stat două zile în sânul familiilor noastre, a fost bine venită această pauză, ne-a dat mai multă poftă de antrenamente”, a mărturisit mijlocaşul bănăţean.


Căpitanul echipei nu concepe alt rezultat decât victoria în meciul cu Gloria, reuşită necesară pentru ca echipa sa să rămână în plutonul fruntaş din Liga I. „Mergem la Bistriţa să câştigăm, vă daţi seama. Suntem la trei punte în spatele echipelor fruntaşe, trebuie să recuperăm această distanţă şi dacă vrem să ne îndeplinim obiectivul cele trei puncte sunt necesare”, a mai spus Dan Alexa.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite