Dacă ai 18 ani, poţi intra la puşcărie şi voluntar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Penitenciarul Timişoara îi aşteaptă pe tineri în cadrul proictului „Managementul Voluntariatului”. Aceştia vor desfăşura activităţi de voluntariat cu persoanele private de libertate şi vor putea aduce o schimbare pozitivă în viaţa acestora.

Proiectul are ca obiectiv implicarea diferiţilor factori interesaţi în găsirea de soluţii inovative pentru reinserţia socială a persoanele private de libertate. „În cadrul proiectului se urmăreşte informarea şi familiarizarea voluntarilor cu privire la structura sistemului penitenciar românesc şi legislaţia care reglementează executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal”, a declarat Magdalena Radu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Timişoara.

Lumea de după gratii

Voluntarii vor participa la un curs de formare a voluntarilor susţinut de specialişti din cadrul Penitenciarului, vor desfăşura activităţi de voluntariat cu persoanele private de libertate şi vor putea aduce o schimbare pozitivă în viaţa acestora. Prin această activitate se oferă posibilitatea cunoaşterii unei comunităţi închise, necunoscută publicului larg.

Vârsta minimă este de 18 ani, minim studii liceale şi disponibilitatea pentru a desfăşura activităţi cu persoane private de libertate. De asemenea, voluntarii nu trebuie să aibe relaţii de rudenie cu cei arestaţi.



Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite