Stiri din Timisoara

DECEMBRIE '89. Fostul şef al Securităţii Timiş: „Viaţa mea e distrusă 100 la sută”

23 decembrie 2009, 09:43 |  Autor: Ştefan Both | 

Cuvinte cheie: revoluţie, timişoara, banat, traian sima, securitate,

Traian Sima a făcut parte din "Lotul Timişoara"

Timişoara

Traian Sima a făcut parte din "Lotul Timişoara"

 

Fostul colonel Traian Sima consideră că a fost judecat pe nedrept şi că plăteşte pentru crimele comise de armată. După ce a stat 6 ani la puşcărie, Traian Sima este nevoit să plătească o treime din pensie pentru revoluţionarul Marius Mioc.

Traian Sima a fost condamnat iniţial la 25 de ani de închisoare, iar apoi pedeapsa a fost redusă la 15 ani. Acesta a stat şase ani în temniţă, fiind eliberat pe motiv de boală. Fostul şef al Securităţii Timiş, care are acum 72 de ani, consideră că a fost condamnat pe nedrept, dar că nu a reuşit niciodată îşi dovedească nevinovăţia. Sima susţine, ca toţi securiştii, că nu şi-a făcut decât datoria faţă de ţară. „Nu am ieşit cu puşca în stradă. La noi era o regulă: nu mişcă nimeni în front! Am făcut şase ani de puşcărie, categoric, pe nedrept!”, a spus Traian Sima. Acesta susţine că ar fi trebuit să plătească cei care au ordonat să se tragă în manifestanţi, pe 17 decembrie 1989. „Noi ne-am făcut atribuţiile noastre legate de informaţii. În rest nimic. Cum să răspund eu pentru ce a făcut armata. Eu dau o treime din pensie. Pentru ce ? Ce i-am făcut eu lui Marius Mioc ?”, a întrebat Sima.

„Nu mă mai interesează procesele”

Fostul şef al Securităţii susţine că nici generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii pe ţară, nu a fost nevoit să răspundă atât de dur. „Generalul Vlad a primit doar 12 ani”, a explicat Sima. Acesta dă vina pe justiţie, care trebuia să găsească adevăraţii vinovaţi pentru crimele din 1989. „Mioc şi ceilalţi au fost reţinuţi de poliţia T.F. (transporturi feroviare), după care au fost anchetaţi de procurorii de miliţie. Iar eu plătesc din pensie o treime! Nu mă mai interesează. mă gospodăresc cu ce am şi gata. Nu mă mai interesează procesele”, a mai declarat Sima.

„Adjuncţii mi-au fost mereu aproape”


Traian Sima regretă că asociaţia rezerviştilor nu a făcut absolut nimic pentru a-i apăra pe foştii ofiţeri. Singurii care îi sunt aproape sunt foştii său adjuncţi Radu Tinu şi Gheorghe Atudoroaie. „Au fost tot timpul lângă mine. Sunt oameni extraordinari”, a adăugat acesta. Sima susţine că „îl cam supără inima”, însă încearcă să reziste. „Cât mai e posibil să mai rezist, rezist. După aia gata”, a spus Sima. Fostul colonel susţine că nu se va afla adevărul despre evenimentele din 1989, pentru că nici nu se doreşte. „Justiţia asta  nu este justiţie. Pur şi simplu nu se realizează adevărul, care este în aer. Nu s-a aflat şi nu se va afla niciodată. Eu ştiu ce au făcut securiştii în Revoluţie. Dar nu au beneficiat de nicio clemenţă”, a mai spus Sima. Acesta a avut şapte procese numai cu Marius Mioc. „Am spus, băi, luaţi cât vreţi voi. Chiar şi toată pensia. Eu nu mă mai duc la proces. Pur şi simplu e bătaie de joc”, a mai declarat Sima.

“SRI lucrează sub mediocru”

Înainte să vină la Timişoara, Sima a fost şeful securităţii la Oradea, timp de 15 ani. Spune că nimeni nu are ce să-i reproşeze, nici în perioada cât a lucrat în Ardeal. Acesta spune că SRI, duce mai departe munca Securităţii, are o problemă mare. „Trebuie neapărat intensificate activităţile de informaţii. Dacă nu ai informaţii şi nu stăpâneşti această problemă eşti pierdut. Nu se poate ca activităţile de informaţii să se desfăşoare la nivel sub mediocru”, a mai declarat Traian Sima. Acesta spune că după Revoluţie, viaţa i-a fost schimbată cu 360 de grade. „Mi-a fost distrusă viaţa 100 la sută”, a încheiat Traian Sima.



CITEŞTE POVEŞTI IMPRESIONANTE ALE CELOR CARE AU MURIT ÎN TIMIŞOARA, ÎN DECEMBRIE 1989:

DECEMBRIE '89: Studentul ucis în casă de glonţul ricoşat din umărul tatălui său


REVOLUŢIE: Prăpădul făcut de armată în Calea Girocului pentru tancurile blocate de manifestanţi


DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

Pe Aceeaşi Temă

CAMPANIE: Masacrul de pe Podul Decebal, din 17 decembrie `89, văzut după 20 de ani de libertate

REVOLUŢIE: Moartea care a venit dintr-un ARO al trupelor USLA

Decembrie 89. Asasinate în Spitalul Judeţean din Timişoara

Decembrie '89. Familia care nu mai are sărbători de iarnă de 20 de ani

DECEMBRIE `89 Măcelul căpitanului Căşeriu: Militarii au tras în plin cu muniţie de război

Decembrie '89. Tânăr erou, împuşcat în cap la Timişoara de un „terorist” lunetist

DECEMBRIE '89. Ucigaşul din Piaţa Libertăţii făcea pariuri că îşi nimereşte ţinta

DECEMBRIE '89. Manifestanţii ucişi după ce s-au refugiat în casa scărilor

DECEMBRIE '89. Şi-a pierdut iubita şi piciorul stâng

DECEMBRIE '89 Ordinul de recucerire a tancurilor cu orice preţ a dus la măcelul din Girocului

DECEMBRIE '89 Şi-a găsit copilul în groapa comună

Decembrie '89. Primele victime ale represiunii de la Timişoara

Decembrie '89. Soţia eroului Ferkel: "Aş fi renunţat din tot sufletul la libertate să îl pot avea pe soţ alături"

Decembrie '89. Crimele odioase de pe treptele Catedralei din Timişoara

DECEMBRIE `89: Şi-a găsit sora împuşcată în cap în măcelul de pe Podul Decebal


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    AUDIO Ordinul lui Ceauşescu pentru reprimarea manifestanţilor de la Timişoara: "Treceţi imediat la măsuri ferme. Spor la muncă!"

    Pe 17 decembrie 1989, fostul dictator a convocat o teleconferinţă prin care a cerut generalilor ...

    DECEMBRIE `89: Cadavru ascuns în spital ca să nu fie furat de securişti şi dus la crematoriul Cenuşa

    După 20 de ani de la Revoluţie, până în 20 decembrie când Timişoara a fost declarat oraş liber ...

    38 de ani, rătăciţi în dosarele Securităţii

    Ioan Gheorghe a plătit scump factura utopiei comuniste, care i-a furat aproape patru decenii di ...

    Fostul şef al Securităţii Timiş trebuie să dea o treime din pensie revoluţionarului Marius Mioc

    Ion Iliescu i-a graţiat aproape pe toţi cei care au participat la reprimarea manifestanţilor de ...

    Povestea evadării lui Pacepa: americanii i-au trimis o sută de taxiuri şi l-au aşteptat cu covorul roşu!

    Defectarea generalului Ion Mihai Pacepa, consilierul personal al lui Nicolae Ceauşescu, care în ...

    LIVETEXT Ponta a depus jurământul de premier, la Cotroceni. Băsescu a ezitat să dea mâna cu Marga

    Cabinetul Ponta a mers la Cotroceni pentru a depune jurământul în fața șefului statului. După c ...

    Ceartă între soţii Ceauşescu: "Nicule, ia vezi, că acum schimb foaia, unde te trezeşti tu?"

    Emilia Marinela Macovescu, soţia fostului ministru de Externe al României, George Macovescu, di ...

    Fostul şef al Securităţii a luat "bătaie" de la Poliţia Comunitară la Tribunalul Timiş

    Radu Tinu, fost adjunct al Securităţii Timiş, a pierdut zilele trecute la Tribunalul Timiş proc ...

    FOTO Zina Dumitrescu se află într-un centru de îngrijire pentru bătrâni

    Zina Dumitrescu a dat declaraţii în direct la două televiziuni de ştiri, menţionând că nu se af ...

    Filmul „Şatra“, proiectat în Haşdeu de Ziua Internaţională a Romilor

    Studenții romi din Cluj sărbătoresc Ziua Internaţională a Romilor azi, în campusul Haşdeu, prin ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole