Cum a fost trădat baştanul Ionelaş: „Asociatul său a cedat când a văzut probele evidente”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înainte de mărturie, Kelemen şi fiul lui Ionelaş îşi zâmbeau pe holul Tribunalului Timiş. Acum sunt duşmani
Înainte de mărturie, Kelemen şi fiul lui Ionelaş îşi zâmbeau pe holul Tribunalului Timiş. Acum sunt duşmani

O prietenie veche de 15 ani s-a încheiat odată cu ancheta pentru falsuri. Ionelaş Cârpaci şi Francisc Kelemen au fost ca fraţii când au început escrocheriile cu terenuri. Prin mărturia pe care a dat-o în dosar, Kelemen l-a trădat pe baştan, care riscă acum până la 20 de ani de închisoare.

"Băiat deştept" din domeniul energiei, arestat în dosarul mafiei imobiliare
CLICK AICI pentru a vedea cum se folosea Kelemen de relatiile la notari in tepele cu terenuri

Ancheta care a vizat mafia imobiliară din Timişoara a fost cel mai amplu dosar făcut de Parchetul Curţii de Apel Timişoara în ultimii ani, fiind trimise în judecată 10 persoane. Procurorul Angelina Tufariu (foto jos) a reuşit să „deseneze” modul de acţiune al escrocilor. Tufariu recunoaşte că ancheta a fost dificilă atât prin notorietatea faptelor, cât şi prin modul în care au acţionat Ionelaş & compania.



Primul pas mare în anchetă a fost făcut odată cu arestarea lui Cârpaci, la începutul lunii mai. La o lună distanţă a fost arestat şi Francisc Kelemen. Cei doi au refuzat mult timp să colaboreze cu anchetatorii. Finalizarea unei expertize care a dovedit că Francisc Kelemen este autorul tuturor falsurilor a fost şi momentul în care acesta a rupt tăcerea şi a dat declaraţia care a făcut lumină în dosar. Kelemen a recunoscut că a făcut falsurile, dar la iniţiativa lui Ionelaş. Asta l-a scăpat pe Kelemen de acuzaţiile de înşelăciune, care i-au fost atribuite lui Cârpaci, acesta riscând până la 20 de ani de închisoare.

Acuzaţiile baştanilor




Înainte de mărturia-cheie, Ionelaş şi Kelemen încă erau prieteni

Familia lui Ionelaş a reacţionat imediat şi acuză că declaraţia lui Kelemen s-a făcut în urma unei înţelegeri dintre Kelemen şi Parchet. „Nu este corect. Doamna Tufariu a făcut dosarul cum a vrut. Nu ştiu ce înţelegere a avut cu Kelemen. Vinovatul era Kelemen, iar totul a picat pe Sandner”, a spus Mirela Stanca, concubina lui Ionelaş Cârpaci. Procurorul de caz susţine însă că nu se pune problema unei înţelegeri. „Kelemen cerea tot timpul dosarul să îl studieze. Avea acest drept şi având studii juridice ştia fiecare pas din anchetă. În momentul în care a văzut expertiza şi probele evidente a cedat şi a dat declaraţie”, a explicat Angelina Tufariu. Procurorul susţine că Francisc Kelemen nu a scăpat de acuzaţiile grave, fiind în continuare acuzat de infracţiuni pentru care riscă până la 15 ani de închisoare.

„Propunerile făcute de mine au fost acceptate atât de Curtea de Apel, cât şi de Curtea Supremă”
, Angelina Tufariu, procuror

Rămâi pe timisoara.adevarul.ro pentru a vedea  alte detalii interesante din anchetă


Mai citeşte:

Mafia imobiliară ţigănească a fost „păcălită" cu 269.000 de euro de Biserica Penticostală

Victimele terorii imobiliare ţigăneşti


Mafia ţigănească a semănat teroare imobiliară ca în Evul Mediu în capitala Banatului


Baştanii milionari care au fugit de arestare au înşelat un pensionar cu 77.000 de euro


SRI a ascultat convorbirile telefonice ale mafiei imobiliare ţigăneşti

Romii cercetaţi pentru pentru zeci de fapte penale în Germania au înmuiat inima unei judecătoare

Angelina Tufariu, procurorul care a anchetat mafia imobiliară
Până în urmă cu o lună, Ionelaş Cârpaci şi Francisc Kelemen încă erau prieteni
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite