Timisoara: Cum pescuiesc dezvoltatorii imobiliari clienţi în apele tuburi ale crizei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timisoara: Cum pescuiesc dezvoltatorii imobiliari clienţi în apele tuburi ale crizei
Timisoara: Cum pescuiesc dezvoltatorii imobiliari clienţi în apele tuburi ale crizei

Dezvoltatorii imobiliari lasă în continuare din preţ şi oferă cumpărătorilor diverse bonusuri pentru a-i atrage pe cei care încă mai au rezerve financiare.

În urma negocierilor, preţul unui apartament nou poate scădea chiar şi cu 10 procente, dacă avansul este considerabil.

Tot mai mulţi şomeri, salariile mici şi greutatea cu care băncile dau credite au transformat siguranţa dezvoltatorilor imobiliari în incertitudine. Patronii complexelor imobiliare din Banat, atinşi la rândul lor de recesiunea mondială, fac tot posibilul pentru a atrage puţinii clienţi care îşi pot permite să-şi cumpere un apartament nou în miezul crizei financiare.
Negocierea, primul pas spre mulţumirea clienţilor, se practică încă de la inventarea comerţului, dar de această dată dezvoltatorii sunt dispuşi să lase mai mult de la ei pentru a-şi vinde apartamentele. Discuţiile au loc însă şi în funcţie de avansul pe care îl poate plăti cumpărătorul sau de valoarea achiziţiei.

Reduceri la reduceri

Dezvoltatorii folosesc şi alte arme pentru a atrage clienţii bănăţeni. Dacă preţurile au început să scadă în urmă cu un an, acestea continuă şi la ora actuală. Reducerile foarte mari faţă de preţurile practicate înainte de criză sunt un semn bun pentru cei care au rezerve financiare. „La noi, preţul pe metru pătrat s-a redus de la 1.800 la 1.300 de euro, cu tot cu TVA. Suntem deschişi la negocieri, în funcţie de modul de plată şi de avans”, a declarat Monica Barabas, manager de proiect în cadrul grupului imobiliar „Trustee”.

O centrală cadou

După introducerea programului „Prima Casă”, vânzătorii de imobile noi spun că tot mai mulţi timişoreni se interesează ce oferte se află pe piaţă, îşi depun dosarele şi parcurg o bună parte din paşii pentru a-şi cumpăra o locuinţă. „A crescut numărul celor care sunt interesaţi să-şi ia o casă nouă. Totul se negociază, se pot face reduceri chiar şi până la 10 la sută, iar pentru cei care vin prin programul guvernamental preţul poate fi cu 1.000 până la 3.000 de euro mai mic”, a declarat Agnes Vrăjitoru, consultant de vânzări în cadrul „Banu Construct”.

Dezvoltatorii care nu fac reduceri în bani oferă clienţilor bonusuri considerabile. „Depinde de client. Se poate pune o centrală termică, un perete în plus dacă se doreşte aşa ceva, iar cei care dau un avans de cel puţin 40 la sută primesc şi un loc de parcare gratuit”, a explicat Anita Heiman, reprezentat al „East Residence”.

Ofertă pentru prima casă

În ultima perioadă, dezvoltatorii imobiliari şi-au ajustat preţurile ofertelor mai ieftine, pentru a se încadra în programul „Prima Casă”. În acelaşi timp, proprietarii de apartamente vechi au crescut uşor preţurile pentru a fi convinşi că îşi pot vinde imobilele.

Dezvoltatorii sunt dispuşi să lase mai mult de la ei pentru a-şi vinde apartamentele

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite