Culmea crizei la Primăria Timişoara: „pălmaşii” sunt daţi afară şi se angajează directori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seful Politiei Comunitare, Doru Spataru va avea trei adjuncţi
Seful Politiei Comunitare, Doru Spataru va avea trei adjuncţi

Consiliul Local Timişoara s-a întâlnit aseară în şedinţă, unde s-au dezbătut probleme importante pentru oraş. Aleşii au aprobat transformarea Poliţiei Comunitare în Poliţie Locală, dar au înfiinţat şi posturi noi de directori. Potrivit declaraţiilor de avere, veniturile unui astfel de director nu sunt deloc mici.

De la întâi ianuarie, Poliţia Comunitară Timişoara se transformă în Poliţia Locală. Odată cu această proiect s-a propus şi organigrama noii structuri. Şeful Poliţiei Comunitare Timişoara, Doru Spătaru a propus o organigramă cu 322 de oameni, dintre care trei directori, unul executiv şi doi adjuncţi (până acum era un director executiv şi un adjunct). Peste capul lui Spătaru, consilierii au propus înfiinţarea unui nou post de director adjunct. „Structura este gândită pentru doi adjuncţi. Ar fi absurd ca, fiecare inspectorat judeţean de Poliţie să aibă doi adjuncţi, iar Poliţia Locală să aibă trei”, a spus Doru Spătaru.

Director cu căsuţă goală

Primarul Gheorghe Ciuhandu a susţinut poziţia şefului de la Poliţia Comunitară, dar cu toate acestea consilierii au aprobat înfiinţarea unui post de director adjunct.  Întrebat de ce o să se ocupe în aceste condiţii cel de-al treilea director adjunct, Doru Spătaru a spus că „la el va rămâne o căsuţă goală în organigramă”.

Interesul poartă fesul

Tot aseară s-a aprobat şi organigrama Primăriei Timişoara. Consilierii au decis că actualul şef al Direcţiei Tehnice, Culiţă Chiş (foto), care gestionează investiţiile în infrastructură din oraş  nu poate să gestioneze singur milioanele de euro şi au înfiinţat, peste capul primarului, un post de director adjunct la Direcţia Tehnică. „Este nevoie de un om abil acolo”, a spus iniţiatorul ideii, consilierul Ovidiu Ciuhandu. La rândul său primarul a spus că nu este nevoie de un nou director în condiţiile în care s-au dat oameni afară. Primarul a spus că sunt interese economice pentru care şi-au dat mâna consilieri din toate partidele politice. „Niciodată de când sunt primar nu s-a mai întâmplat să fie înfiinţat un post de director peste capul meu. De asta este aparatul de specialitate al primarului”, a spus Gheorghe Ciuhandu.

Zecii de mii de lei pentru salarii




Noii directori adjuncţi îi vor arde la buzunar pe timişoreni. Spre exemplu, directorul adjunct al Poliţiei Comunitare, Dorel Cojan (foto) are, potrivit ultimei declaraţii de avere, un venit de 6.600 de lei lunar. De asemenea, la Direcţia Tehnică, veniturile sunt „babane”. Anul trecut, şeful Direcţiei Tehnice, Culiţă Chiş, a câştigat de la Primăria Timişoara peste 100.000 de lei (un miliard de lei vechi).
 

Culiţă Chiş conduce Direcţia Transporturi şi Drumuri din Primăria Timişoara
Dorel Cojan a renunţat la pensia de lux pentru a fi şef
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite