Criză în Poliţie: "Explodează şpăgile, dosare blocate, iar poliţiştii se vor sinucide din cauza ratelor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful sindicatului Poliţiei Timiş, Doinel Malcoci, susţine că reducerea salariilor o să îi determine pe poliţişti să ia şpagă, să lucreze "încet şi foarte încet", iar unii chiar vor ajunge să se sinucidă din cauza datoriilor la bănci.

Şeful sindicatului Poliţiei Timiş, comisarul şef Doinel Malcoci (foto jos), susţine că tăierea de către guvernul Boc a salariilor îi va determina chiar şi pe mulţi dintre poliţiştii cinstiţi să ia şpagă. "Se vor cere şpăgi mai multe şi mai mari. Asta o să fie primul efect al tăierii salariilor. Nu o să ne taie 25%, ci peste 30%, dacă calculăm contribuţiile către CAS şi alte impozite. Fără o treime din salariu vor creşte şpăgile, iar ritmul de lucru în toată Poliţia Română o să fie încet şi foarte încet. E o chestiune de supravieţuire, de adaptare, ca în junglă, acolo unde ne trimte tăierea asta absurdă a salariilor", a apreciat şeful sindicatului poliţiştilor din Timiş.

Poliţiştii debudanţi, carne de tun

Malcoci spune că poliţiştii debutanţi şi cei care au cinci ani în sistem şi au salarii de 1.500 de lei vor intra în faliment. "Ei rămân cu 1.000 de lei în mână. Nu le ajung banii nici de cheltuielile de întreţinere. Cum să îi ceri performanţă unui poliţist începător care nu ştie că la sfârşitul lunii nu poate să îşi plătească curentul şi nu ştie de unde să se mai împrumute. Frustrarea lor o să se vadă în activitatea poliţiei pe plan naţional. O să fie probleme mari", a mai declarat Malcoci.



Sinucideri din cauza datoriilor la bănci


Şeful de sindicat susţine că unii dintre poliţişti vor ajunge în pragul sinuciderii, deoarece au de plătit rate la bănci. "Mulţi poliţişti cinstiţi vor ajunge să îşi pună pistolul la tâmplă. Eu sper să nu ajungă să îndrepte arma împotriva altora, împotriva familiei, să asistăm la drame. Oamenii din Poliţie sunt disperaţi. Au rate la bănci, părinţi bătrâni de întreţinut, au copii, au neveste care fie au rămas fără slujbă, fie fără 25% din salariu. O să ajungă să se împrumute de la cămătari ca să îşi plătească datoriile la bănci. Câtă eficienţă în plan profesional credeţi că poate avea un om care o să acumuleze atâtea probleme. În în această situţie sunt mii de poliţişti al nivel naţional", a mai spus comisarul şef Doinel Malcoci.


Şeful de sindicat al poliţiştilor timişeni spune că poliţiştii sunt legaţi la mâini, pentru că nu pot să presteze alte activităţi, deoarece legea le interzice acest lucru. "O să urmeze o perioadă cruntă. Poliţistul, care este paznic la stână, nu o să mai păzească oile cum rtebuie. Mie mi-e teamă să nu mănânce din oi", a mai declarat şeful sindicatului din Poliţia Timiş.

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite