Sărbătoarea Crăciunului multicultural din Timişoara s-a pierdut în negura vremurilor

Dubaşi din toate părţile Banatului au colindat străzile oraşului

Cu ani în urmă, Timişoara era prototipul oraşului multicultural, iar sărbătoarea Crăciunului nu făcea excepţie. Români, germani, unguri, sârbi, bulgari sau slovaci sărbătoreau în felul lor, dar împreună, Naşterea Domnului.

Fiecare etnie are obiceiurile sale, însă în ultimii ani acestea se mai practică doar la nivel „micro”. Nemţii, atâţia câţi au rămas în Banat, gătesc carne de gâscă, sârbii ard trunchiuri de stejar, şi aşa mai departe. Multitudinea de tradiţii a devenit un amalgam în ultima vreme, iar multă lume găteşte curcan, de exemplu, în ajunul Crăciunului, fără a ştii că, iniţial, aceasta era o tradiţie a maghiarilor din zonă. Singurele tradţii comune sunt împodobirea bradului şi colindul, prezent sub diferite forme la mai toate etniile şi confesiunile religioase.

Bradul de Crăciun se împodobeşte, de obicei, în ziua de ajun, însă nu este obligatoriu, multe familii având, mai ales la cererea copiilor, bradul împodobit chiar şi cu o săptămână înainte de Crăciun. Tradiţia pomului împodobit aşa cum îl ştim astăzi a apărut în Germania secolului al XVI-lea, primele decoraţiuni fiind confecţionate din hârtie colorată, mere care aduceau aminte de pomul vieţii din rai şi alte obiecte aurite. De altfel, primii brazi împodobiţi de români aveau printre crengi cele mai îndemână podoabe pe timp de iarnă, adică merele şi nucile puse la păstrare pentru sezonul rece.

Şi colindele au devenit „standard”, doar pe la sate păstrându-se elementul etnic. Tinerii bulgari merg încă cu Bethleemul, Irozii colindă în continuare uliţele. Pentru mulţi, însă, colindul şi-a pierdut valoarea spirituală şi a devenit doar un alt „job de sezon”.