Costel Busuioc nu mai poate cânta. Are timpanul deplasat şi riscă să nu mai poată auzi cu urechea stângă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Busuioc a ajuns la Urgenţe
Costel Busuioc a ajuns la Urgenţe

Incidentul de la spălătoria din Timişoara în care Costel Busuioc a fost agresat de patronul căreia i-a cerut bon fiscal nu rămâne fără urmări. Tenorul a fost nevoit să-şi anuleze concertele până la finalul lunii, de teamă că dacă va cânta ar putea să-şi piardă auzul.

Costel Busuioc urma să participe în acest sfârşit de săptămână la concerte private: sâmbătă ar fi avut la Cluj un concert de operă, într-un cadru restrâns, iar duminică, la Timişoara, unul religios şi unul de canţonete. Le-a anulat însă, pentru a nu-şi pune sănătatea în pericol. Acestea nu sunt singurele concerte anulate de cântăreţ, el fiind nevoit să renunţe şi la cele pe care le avea programate peste hotare. „Mi-a dat un pumn în bărbie. Mi-am ferit faţa şi m-a lovit în continuare peste cap, ureche, în coaste. Nu mai pun picioarele. Atât de rău m-am simţit încât am leşinat la Poliţie", a spus cântăreţul. Acesta este speriat de urmările pe care le-ar putea avea bătaia primită.

„Am fost la ORL şi am timpanul deplasat. În plus, în spatele timpanului, s-ar putea să fie sânge. Îmi este înfundată urechea stângă. Nu mai pot auzi cu ea. Doctorii mi-au spus că nu mai pot cânta cel puţin două săptămâni. În caz contrar, aş putea să surzesc", a afirmat cântăreţul. Acesta ar fi urmat să aibă în următoarea perioadă mai multe concerte, atât în ţară, cât şi peste hotare. „Aveam programate concerte pentru toată luna octombrie. Nu mai pot merge la ele. Sâmbătă ar fi trebuit să fiu la Cluj, duminică la Timişoara, iar în următoarele zile şi în străinătate, în Spania, Franţa", a mai spus Costel Busuioc.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite