PORTRET Cosmin Bogdan, cântăreţul de muzicuţă şi acordeon, părăsit de mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Bogdan
Cosmin Bogdan

Tânărul a avut o copilărie foarte grea în urma căreia a rămas cu o boală psihică. Talentul său şi modul lui de a fi sunt însă impresionante. Cosmin a învăţat să cânte la acordeon, muzicuţă şi pian şi ajută bătrânii singuri.

Profil


Născut: 8 martie 1986
Studii: școala profesională
Carieră: Cântă la muzicuţă şi pian
Familie: Necăsătorit

În 1986, la numai două luni şi jumătate, Cosmin a fost abandonat de mama sa într-un spital din Timişoara. La trei luni, una din bunicile sale l-a luat şi l-a crescut până la 10 ani. „Până la patru ani nu am putut vorbi deloc. Bunica mea a fost cu mine la medic şi mi-a spus că o să fiu bine şi aşa a fost”, îşi aminteşte tânărul. În 1996, la vârsta de 10 ani, Cosmina fost luat în întreţinere de cealaltă bunică şi unchii săi de la Sânmihaiu Român. În custodia lor, băiatul a stat trei ani.


Această perioadă a fost foarte grea, Cosmin suferea bătăi şi era martorul certurilor din familie. „Stăteam la internat şi plângeam de fiecare dată când vedeam că după toţi copiii vine cineva, numai după mine nu vine nimeni. Mergeam la Sânmihai o dată la două săptămâni”, mărturiseşte tânărul. Suferinţele prin care a trecut băiatul i-au adus o boală psihică despre care Cosmin este conştient şi pe care încearcă să o controleze. „Mă enervez foarte repede. Uneori ţip fără să fiu violent, dar de cele mai multe ori ţin în mine”, a spus Cosmin.


„Muzica e viaţa mea”


Salvarea lui Cosmin a venit de la psihologul Norica Terecoasă. Aceasta a văzut situaţia lui şi în 1999 l-a dus la Fraţii lui Onisim, un centru de adăpost pentru copiii străzii. La 12 ani, tânărul, care acum are 24 de ani, a primit cadou un pian de lemn, iar acela a fost şi momentul în care dragostea pentru muzică a explodat în sufeltul tânărului. După ce a ajuns la Fraţii lui Onisim, psihologul care l-a adus aici l-a îndrumat şi spre Palatul Copiilor, unde a învăţat să cânte la acordeon şi muzicuţă, iar acum ia ore la pian. Visul cel mare al tânărului este să aibă orga lui, instrument cu care are o poză şi la care atunci când se uită i se umple inima de bucurie. „Asta e orga pe care vreau să mi-o iau. Şi când mă enervez şi mă uit la ea, mă liniştesc”, a spus Cosmin arătând spre o fotografie.


A donat două orgi


Prima orgă a tânărului a fost primită de la sponsori americani. La vizita într-o biserică de la Comloşu-Mare, Cosmin a văzut că lăcaşul de cult nu are orgă şi a făcut-o cadou pe a sa. Cosmin Bogdan are o pensie de handicap de 250 de lei pe lună, iar o perioadă a lucrat la o patiserie, unde curăţa mere sau măcina alune ori nucă. Reprezentanţii centrului îi ajută pe copiii pe care-i au în grijă să facă economii într-un cont deschis la bancă. Astfel Cosmin a reuşit să îşi cumpere o a doua orgă pe care a  donat-o tot unei biserici.

Întrebări şi răspunsuri

Care este programul tău zilnic?
Centrul are un proiect prin care duce mâncare la bătrânii bolnavi şi singuri. De când nu mai lucrez mă duc în fiecare zi cu mâncare. Vorbesc cu ei şi-i întreb ce fac şi cum se simt. Sunt oameni care au nevoie să le deschidă cineva uşa.

Care sunt aşteptările tale de la viaţă?
Visul meu este să am o locuinţă a mea în care să stau şi să îmi întemeiez o familie, să am o soţie care să mă iubească. Copii nu vreau să am ca să nu treacă prin ce am trecut eu. Îmi mai doresc să ajung să cânt în America.

Ce-i place

„Cel mai mult îmi place să cânt, dar şi să mănânc ciocolată, să beau cola şi să mă joc pe calculator. Îmi place mult şi când merg la bătrâni”, a spus tânărul.

Ce nu-i place

„Nu îmi place să ţipe cineva la mine şi nici stresul pentru că de asta m-am îmbolnăvit. Nu îmi plac nici înjurăturile şi vorbele urâte”, a spus Cosmin.

Dramă
Cosmin era bătut şi era martorul certurilor din familie

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite