Copil de 16 ani găsit mort după ce a fost lăsat de părinţi singur acasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băiatul a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon. Lăsat de părinţi singur acasă, copilului i s-a făcut frig. A aprins aragazul şi a adormit. Pe când dormea, flăcara s-a stins, iar în locuinţă s-a acumulat gaz. Copilul nu a mai apucat să se trezească din somn.

Copilul nu provenea dintr-o familie săracă sau dezorganizată, în permanenţă părinţii găsind metode prin care să aibă grijă de el.
De când mama băiatului de 16 ani a plecat în Germania cu munca, tatăl a rămas cel responsabil cu educaţia tânărului. În weekend, tatăl a trebui însă să plece şi el în Germania. Copilul a rămas singur acasă.

Duminică, pe seară, băiatului i s-a făcut frig. A aprins aragazul pentru a se încălzi, după care a lăsat instalaţia în funcţiune şi s-a îndreptat spre pat. Undeva pe parcursul nopţii, flacăra de la aragaz s-a stins, dar băiatul de 16 ani nu şi-a dat seama. "Fata mea se înţelegea bine cu el. Se vedeau zilnic. Astăzi l-a căutat toată ziua, a dat telefoane peste tot. Când a văzut că nimeni nu ştie nimic de el, s-a dus şi a sărit gardul şi a intrat in casa. Atunci l-a găsit pe băiat în pat. Era mort", îşi aduce aminte una dintre vecine.

Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa copilului. Poliţiştii au deschis o anchetă.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite